Pelerinaj la Muntele Eleon de Înălţare
Centrul de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel" al Patriarhiei Române organizează în perioada 1-11 iunie un pelerinaj pe Muntele Eleon din Ierusalim, în peninsula Sinai şi la Petra.
Pelerinajul va începe miercuri, 1 iunie, cu vizitarea Mănăstirii "Sfântul Gheorghe" din Lido, care adăposteşte mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, după care va urma deplasarea la Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul, unde se va vizita Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, ridicată pe locul naşterii sale, şi Fântâna Sfintei Fecioare Maria. Joi, de sărbătoarea Înălţării Domnului, grupul de pelerini români va participa la Sfânta Liturghie ce se va săvârşi la locul Înălţării Domnului de pe Muntele Eleon, unde se află o mănăstire ortodoxă. Se vor vizita apoi Muntele Măslinilor, Biserica Pater Noster ("Tatăl Nostru"), Biserica Dominus Flevit ("Domnul a plâns"), Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor, Mormântul Maicii Domnului, iar spre finalul zilei, mormântul Sfântului Lazăr din Betania. Pe urmele Mântuitorului Hristos în Ierusalim, Iudeea şi Betleem În ziua a treia, pelerinii vor intra în Sfânta Cetate prin Poarta "Sfântul Ştefan", parcurgând pe jos Drumul Crucii până la Biserica Sfintei Învieri, după care vor urca pe Golgota, vizitând Piatra Ungerii şi Sfântul Mormânt. În aceeaşi zi se va organiza o deplasare pe Muntele Sion, în cadrul căreia se vor vizita Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul Cinei celei de Taină şi Mormântul psalmistului David. Sâmbătă, 4 iunie, este prevăzută o deplasare în pustiul Iudeii, pentru a vizita Mănăstirea "Sfântul Sava", unde se află moaştele Sfântului Sava, şi Mănăstirea Sfântului Teodosie, cu mormântul acestuia din urmă, situat în peştera în care au poposit magii la plecarea din Betleem. În drum spre Betleem, se va face o oprire la Câmpul Pastorilor. În Betleem, se va vizita biserica ortodoxă ridicată pe locul Naşterii Domnului. Ziua a cincea a pelerinajului va începe cu participarea la Sfânta Liturghie la Aşezământul Românesc din Ierihon, după care va urma o deplasare la Hozeva, unde se vor vizita Mănăstirea "Sfântul Gheorghe", cu închinare la moaştele Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, şi Peştera Sfântului Ilie Tesviteanul, urmate de o oprire la Dudul lui Zaheu. În funcţie de timp, se vor putea vizita şi Muntele Ispitirii (Carantania) şi Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan. Luni, 6 iunie, se va face o deplasare pe Valea Iordanului şi pe lângă Marea Moartă până la Eilat, continuând până la Mănăstirea greco-ortodoxă "Sfânta Ecaterina", unde se află moaştele Sfintei Muceniţe Ecaterina, gropniţa cu moaştele Sfântului Ştefan Sinaitul, Paraclisul Sfântului Prooroc Moise şi muzeul mănăstirii, cu o importantă colecţie de icoane vechi de o deosebită valoare. Marţi, 7 iunie, pelerinii cărora le permite starea de sănătate pot urca, în jurul orei 1:00, pe Muntele Sinai, la locul unde Moise a primit Tablele Legii. După micul dejun, grupul de credincioşi se va întoarce în Israel, unde se vor putea vizita Acvariul din Eilat şi Marea Roşie. Pelerinajul va continua în ziua a opta cu o excursie opţională în Iordania, la Petra, capitala nabateenilor şi una dintre cele 7 minuni ale lumii antice şi moderne. Joi, 9 iunie, se va organiza o deplasare pe Muntele Tabor, unde se vor vizita biserica ridicată pe locul unde s-a petrecut Schimbarea la Faţă şi, mai târziu, râul Iordan - Yardenit. Biserica de pe Muntele Fericirilor, locul unde Mântuitorul a rostit Predica de pe munte, Capernaumul, supranumit "Oraşul Domnului", Tabgha, locul unde Mântuitorul Iisus a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, vor fi vizitate vineri, 10 iunie. Pelerinajul se va încheia sâmbătă, 11 iunie, cu o deplasare la Nazareth, unde se vor vizita Biserica Catolică "Buna Vestire", ridicată pe locul casei Sfinţilor Ioachim şi Ana, şi Biserica ortodoxă "Sfântul Arhanghel Gavriil", ridicată pe locul izvorului Sfintei Fecioare Maria. După o scurtă oprire în satul Cana Galileii, locul unde Domnul Hristos a făcut prima minune, transformarea apei în vin, va urma o deplasare la Haifa, oraş la poalele Muntelui Carmel. Ultimele obiective vizitate vor fi Mănăstirea "Stella Maris", cu peştera Sfântului Ilie Tesviteanul, şi "Grădinile suspendate". Costul acestui pelerinaj este de 920 euro de persoană. Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la sediul Centrului de Pelerinaj de pe Bulevardul Corneliu Coposu nr. 1 D, la numărul de telefon 021.310.99.21 sau de pe pagina de internet a instituţiei, www.pelerinaj.ro.