Pelerinaj la Padova pentru românii din Italia
Centrul de pelerinaje "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat sâmbătă, 16 octombrie, un pelerinaj la Padova, la locul unde se cinstesc moaştele Sfântului Luca, împreună cu una din icoanele Maicii Domnului, pictate de Apostol, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
În Biserica Santa Giustina, Preasfinţitul Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în ziua de sâmbătă, 16 octombrie, în cinstea Sfântului Apostol Luca. La Sfânta Liturghie au participat pelerini din Padova, Piacenza, Milano, Bergamo, Lodi, Lucca şi Livorno. (S.D.)