Pelerinaj la Sfinţii tămăduitori din Grecia
Centrul de pelerinaje "Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti" al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a organizat, în perioada 18-25 iunie, un pelerinaj în Grecia, la Sfinţii tămăduitori. Pelerinajul se înscrie în cadrul manifestărilor duhovniceşti ale anului 2012, consacrat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor.
Grupul format din 80 de pelerini din Suedia, Danemarca şi Norvegia, între care şi patru preoţi din Stockholm, Oslo, Copenhaga şi Herning, a fost condus de Preasfinţitul Episcop Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Pelerinii români din ţările scandinave s-au închinat în aceste zile de pelerinaj în locurile unde Sfântul Apostol Pavel şi ucenicii săi au propovăduit Evanghelia Mântuitorului Hristos şi la moaştele marilor Sfinţi taumaturgi: Spiridon al Trimitundei, Nectarie din Eghina, Dimitrie Izvorâtorul de mir, Efrem cel Nou, Patapie, Ioan Rusul, Antonie cel Nou din Veria şi la mulţi alţi sfinţi care au odrăslit, au pătimit şi s-au proslăvit în Elada, dar şi la icoanele făcătoare de minuni din străvechile lăcaşuri ortodoxe greceşti. Miercuri, 20 iunie, pelerinii s-au închinat în frumoasa catedrală din Patras, la moaştele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat şi ocrotitorul României, şi la părticele din crucea pe care Sfântul Andrei şi-a încununat apostolatul. Grupul din Europa de Nord a fost întâmpinat de Înalt Preasfinţitul Hrisostomos, Mitropolit de Patras, iubitor al sfinţilor şi prieten al românilor. Atât Înalt Preasfinţitul Mitropolit Hrisostomos, cât şi Preasfinţitul Episcop Macarie au evidenţiat comuniunea care se înnoieşte între popoare şi comunităţi prin Sfinţii Bisericii dreptmăritoare, Apostolul Andrei fiind şi ocrotitorul tinerei Episcopii Ortodoxe Române a Europei de Nord. Înalt Preasfinţitul Mitropolit Hrisostomos a evocat cu bucurie evenimentul aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei de anul trecut, din toamnă, în Patriarhia Română, la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Pelerinii au participat la slujba Vecerniei în catedrala veche din Patras, unde s-au închinat la locul martiriului şi la mormântul Sfântului Apostol Andrei, împărtăşindu-se apoi din agheasma care curge lin din izvorul Sfântului Andrei, aflat la demisolul bisericii. Duminică, 24 iunie, pelerinii au ajuns la Mănăstirea Kato Xenia, unde se păstrează un fragment din cinstitul brâu al Maicii Domnului. Tot în această mănăstire de maici din Mitropolia Dimitriadei se păstrează şi o preţioasă icoană, făcătoare de minuni, de la care vine şi numele mănăstirii. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Ignatios al Dimitriadei, Preasfinţitul Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească. Fiind praznicul Naşterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, în cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa s-a referit la cel de-al doilea mijlocitor al creştinilor, după Maica Domnului, la Sfântul Ioan Botezătorul, prietenul Mirelui Bisericii, mulţumind tuturor pentru frumoasa primire şi găzduire.