Pelerinaj la Slobozia de Izvorul Tămăduirii

Data: 08 Aprilie 2010

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor organizează cu prilejul celui de-al doilea hram al Mănăstirii Izvorul Tămăduirii, din Slobozia, un pelerinaj cu Sfinte Moaşte, informează Biroul Massmedia şi Comunicare al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. La pelerinajul la care sunt invitaţi toţi credincioşii şi clericii din Eparhie, racla cu Sfinte Moaşte a fost adusă de la Iaşi de către o delegaţie a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, condusă de către Preacuviosul Părinte Rafael, stareţul Mănăstirii Sfinţii Voievozi.

Sfintele Moaşte au sosit în faţa Catedralei episcopale Înălţarea Domnului din Slobozia ieri, 7 aprilie, în jurul orelor 15:00. Din acest loc, alături de credincioşi, a avut loc o procesiune până la Mănăstirea Sfinţii Voievozi, unde au fost depuse spre închinare, alături de moaştele care străjuiesc mănăstirea din Slobozia. În tot acest timp, vor fi săvârşite slujbe bisericeşti continuu, până luni, 12 aprilie, când Sfintele Moaşte vor fi duse la Iaşi de către aceeaşi delegaţie. Vineri, în ziua hramului acestei mănăstiri, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi. În aceeaşi zi se va săvârşi şi sfinţirea apei (agheazma mică). Întâistătătorul Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor va săvârşi Sfânta Liturghie şi în ziua de duminică, 11 aprilie, în acelaşi sfânt lăcaş, devenit "a doua Catedrală a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor".