Pelerinaj pe bicicletă la Mănăstirea Bucium
Ieşenii interesaţi să facă un pelerinaj într-un mod mai deosebit se pot înscrie la parohia Toma Cozma pentru a participa la un pelerinaj pe bicicletă. În excursia de o zi pot merge atât cei mici, cât şi cei mari, care vor primi gratuit biciclete pentru deplasare, cu sponsorizarea unei firme din Iaşi. Cei care doresc să participe la turul ciclist vor trebui să vină sâmbătă, 25 iulie, la ora 14:30, la Biserica Toma Cozma din Iaşi; la ora 15:00 se va pleca pe traseul: biserică, Copou, bulevardul Ştefan cel Mare, Catedrala mitropolitană, Biserica „Trei Ierarhi“, Podu Roş, Şoseaua Bucium şi, în continuare, spre Mănăstirea Bucium.
Organizatorii recomandă tinerilor să folosească mai mult bicicleta, deoarece mersul pe bicicleta clasică este mult mai eficient decât cel pe bicicleta din sala de sport. Prin creşterea activităţii musculare scade hipertensiunea, colesterolul şi glicemia. Pe lângă relaxare, mersul pe bicicletă asigură arderea caloriilor, aşadar menţine greutatea corporală. De asemenea, pedalatul în aer liber, prin vânt, soare, asigură o creştere a imunităţii organismului, iar prin transpiraţie se elimină toxinele. Cei care vor participa la pelerinaj vor avea parte de mai multe popasuri în aer liber, pentru a admira peisajele şi, deopotrivă, pentru a se odihni. Participarea la eveniment se poate confirma la Biserica Toma Cozma sau la telefoanele: 0741.706.602 sau 0761.621.994. (S. DASCĂLU)