Pelerinaj pedestru dedicat hramului Mănăstirii Neamț
Două grupuri de pelerini s-au reunit miercuri dimineață, 12 iunie, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Pipirig și la Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu Neamț, județul Neamț, plecând concomitent într-un pelerinaj pedestru spre Mănăstirea Neamț pentru a lua parte la slujba Privegherii ce se va oficia miercuri seară, cu prilejul hramului istoric, „Înălțarea Domnului Hristos”.
Activitatea a fost organizată de Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.
Înainte de a pleca la drum, pelerinii s-au rugat la Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Pipirig, precum și la Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu Neamț, unde a slujit un sobor de preoți.
„Orice pelerinaj reprezintă o mărturie a credinței noastre și o bucurie pe care o împărtășim altora. Ori de câte ori spunem «Hristos a înviat!» în zilele noastre, nu informăm pe ceilalți de un eveniment, ci împărtășim bucuria, nădejdea și credința noastră. Și această mărturisire trezește în cel de lângă noi același fior al credinței și de multe ori cei puternici întăresc pe cei mai zăbavnici în credință. Pelerinajul pe care îl facem atunci când ieșim din biserică, precum și mesajul Bisericii pe care îl ducem pe stradă este acela că omul credincios trebuie să fie un om al bucuriei, iubitor și cinstitor de oameni și de Dumnezeu”, a spus PS Părinte Nichifor Botoșăneanul.
Cei care au plecat din Pipirig au mers pe traseul „Catedrala Munților” - Parohia Stânca - Schitul Braniște - Zimbrărie, iar pelerinii care au pornit din Târgu Neamț s-au deplasat pe traseul Parohia „Sfântul Haralambie” - Parohia Lunca - Parohia Nemțișor - Zimbrărie. Cele două grupuri s-au unit la intersecția drumurilor ce duc spre mănăstire.
„Este un proiect inițiat de Părintele Mitropolit Teofan prin care încurajăm pelerinajul pedestru, un exercițiu de normalitate în care oamenii lasă telefonul, grijile lumii și își acordă răgazul de a dialoga între ei, de a se ruga, de a-și aduce aminte de cei care au mers pe vremuri în pelerinaj pedestru”, a spus arhimandritul Nicodim Petre, consilier eparhial la Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.