Pelerinaje de Florii au avut loc în toată ţara

Data: 09 Aprilie 2012

În ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, în mai multe oraşe din ţară au fost organizate pelerinaje. De asemenea, cu prilejul pelerinajelor au fost organizate şi diferite manifestări, precum cele de la Galaţi, Brăila şi Tecuci, unde au fost premiaţi elevii participanţi la Olimpiada de religie, faza judeţeană şi naţională.

În Protoieria Ploieşti, punctul de plecare a pelerinajului a fost Biserica "Sfântul Gheorghe Vechi", credincioşii ploieşteni având în mijlocul lor pe Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Mai multe informaţii ne-a oferit pr. protoiereu Ştefan Muşat: "După slujba Vecerniei, preoţii, urmaţi îndeaproape de mulţimea credincioşilor, am pornit pe Bulevardul Independenţei, primul popas făcându-l în faţa Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul", unde s-au înălţat rugăciuni pentru Întâistătătorul Bisericii noastre, pentru credincioşii prezenţi şi pentru românii de pretutindeni. Următorul popas a fost la Biserica "Sfântul Vasile", iar cel final a fost la Biserica "Naşterea Domnului şi Sfântul Apostol Andrei", unde s-a rostit cuvântul de învăţătură în care credincioşii au fost îndemnaţi să se pregătească pentru praznicul luminos al Învierii lui Hristos". De asemenea, în Protoieria Câmpina, pelerinajul de Florii a avut o încărcătură duhovnicească deosebită. Numeroşi credincioşi de toate vârstele au început sărbătoarea prin participarea la săvârşirea Vecerniei, în Biserica "Naşterea Maicii Domnului", de pe colina Voila, la finalul căreia PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a arătat semnificaţia duhovnicească a pelerinajului, informează Agenţia de ştiri Basilica. Apoi, preoţii din protopopiat, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi o mulţime de credincioşi formată din copii, tineri şi vârstnici, unii dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale, au pornit în procesiune purtând cu emoţie icoane, ramuri de finic şi de salcie şi cu bucurie în suflete spre bisericile "Sfinţii Voievozi", "Adormirea Maicii Domnului", "Sfânta Treime". Pelerinaje au avut loc şi la protoieriile Vălenii de Munte şi Urlaţi. "În Protoieria Urlaţi, pelerinajul a fost organizat în oraşul Mizil. Un numeros sobor de preoţi şi diaconi, înconjuraţi de o mulţime de credincioşi, a plecat în procesiune din faţa Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Mizil, intonând cântări duhovniceşti, spre Biserica "Adormirea Maicii Domnului", unde pr. Gheorghe Croitoru a rostit un scurt cuvânt de învăţătură", a precizat pr. Adrian Mihai Rotaru. Procesiune de Florii la Dunărea de Jos Şi în municipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci, precum şi în alte localităţi rurale din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, s-a desfăşurat tradiţionalul pelerinaj de Florii. "În municipiul Galaţi, preoţi şi credincioşi, purtând stâlpări de finic, icoane şi prapori, s-au îndreptat din cele trei direcţii, devenite tradiţionale, spre Catedrala arhiepiscopală, unde au fost întâmpinaţi de IPS Părinte Arhiepiscop Casian, care a rostit rugăciunea de binecuvântare a salciei şi a oficiat slujba Litiei. De asemenea, la momentul cuvenit au fost înălţate rugăciuni pentru cei bolnavi şi suferinzi din casele lor sau din spitale, precum şi pentru elevii şi pelerinii prezenţi la această procesiune. Pentru a spori evlavia credincioşilor, a fost oferită spre închinare racla conţinând o părticică din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului Iisus Hristos. La finalul slujbei, după cuvântul de învăţătură al chiriarhului Dunării de Jos, a avut loc ceremonia de premiere a elevilor câştigători ai Olimpiadei de religie - fazele judeţeană şi naţională", a relatat pr. Gabriel Molocea. Pelerinaje de Florii s-au mai organizat şi în alte oraşe şi localităţi din ţară, precum Iaşi, Sibiu, Timişoara, Râmnicu-Vâlcea, Giurgiu, dar şi în alte localităţi din Arhiepiscopia Iaşilor. (Ioan Buşagă)