Pelerinaje în două biserici închinate Sfântului Gheorghe
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Giurgeni şi copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Prodromiţa au binecuvântat pentru câteva zile Bacăul. Odoarele de mare preţ au fost venerate în două locaşuri de închinăciune de sute de credincioşi.
Cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ de pe strada Mărăşeşti din Bacău, a fost adusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Giurgeni. În acest context, vineri, 21 aprilie 2017, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în locaşul de închinăciune amintit. În cuvântul adresat credincioşilor, IPS Părinte Ioachim a vorbit despre lucrarea Maicii Domnului în viaţa oamenilor, remarcând că „Fecioara Maria este izvor al tămăduirilor, născând nouă pe Hristos“. Părintele paroh Constantin Gherasim, care este şi inspector în cadrul Centrului eparhial Roman, a explicat importanţa binecuvântării arhiereşti. După ce i s-a acordat distincţia de iconom stavrofor părintelui Ciprian-Ioan Ignat, secretar eparhial şi preot slujitor la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Bacău, Corul „Lira“ al Şcolii „Al. I. Cuza“ din Bacău, îndrumat de prof. Marinela Potârniche, a susţinut un repertoriu de cântări pascale. În acelaşi timp, corul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ a primit din partea chiriarhului locului numele „Anastasis“. Programul a continuat cu oficierea Aghesmei mici din Vinerea Luminată. Sâmbătă, 22 aprilie, credincioşii au participat la slujba Vecerniei, iar în ziua pomenirii Sfântului Gheorghe s-au oficiat Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.
Icoana Maicii Domnului - Prodromiţa, la Unitatea Militară din Bacău
La Biserica „Sfântul Gheorghe“ şi „Eroii Neamului“ din incinta Unităţii Militare din Bacău, a fost adusă vineri, 21 aprilie 2017, copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Prodromiţa din Sfântul Munte Athos. Pelerinajul a fost organizat cu prilejul cinstirii ocrotitorului sfântului locaş, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim fiind arhimandritul Serafim Huzdup, consilier în cadrul Centrului eparhial Roman. Sfânta icoană a fost întâmpinată cu onoruri militare, dar şi cu un ceremonial religios. Programul manifestărilor, dedicate împlinirii a zece ani de la sfinţirea bisericii, a continuat sâmbătă, 22 aprilie, cu o conferinţă susţinută de pr. conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu. Tema întâlnirii s-a intitulat „Icoană şi Ortodoxie - Lumina Taborului în casa creştinului“. Ieri, 23 aprilie 2017, Sfânta Liturghie a fost oficiată la Biserica „Sfântul Gheorghe“ şi „Eroii Neamului“ de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.