Pelerinaje pentru suflet

Data: 08 Feb 2012

Compartimentul "Pelerinaje şi turism" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei oferă servicii de înaltă calitate în materie de turism religios şi cultural. În acest an sunt organizate pelerinaje interne la aproape toate mănăstirile din ţară, de o zi, de două sau de trei zile, pelerinaje externe, precum cele din Ţara Sfântă, Turcia, Serbia, Egiptul creştin şi Rusia, Muntele Athos, Ucraina sau Grecia. De pachete turistice speciale pot beneficia şi românii din diaspora sau creştinii din ţările balcanice.

Adesea căutăm locuri în care să ne limpezim gândurile, să ne calmăm bătăile inimii de încercările vieţii, să ne aşezăm la taifas cu Dumnezeu, Cel ce ne învigorează şi ne întăreşte prin rugăciune. Astfel de locuri, unde nu doar ochii se bucură, ci şi sufletul, sunt minunatele mănăstiri, vieţuite de oameni vrednici, minunatele meleaguri pe unde şi-au purtat paşii sfinţii preaiubiţi ai Ortodoxiei şi Mântuitorul Iisus Hristos în şederea Sa pe acest pământ. Acolo, în mijlocul raiului pământesc de trăire duhovnicească intensă, precum şi în altele, la fel de frumoase, în mijlocul cărora dăinuiesc crâmpeie vii ale culturii şi istoriei neamului nostru, pot ajunge şi credincioşii care apelează la serviciile Compartimentului "Pelerinaje şi turism" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Compartimentul înglobează două instituţii: Centrul de Pelerinaj "Sfânta Parascheva" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Agenţia de Turism "Provitur România" din cadrul Fundaţiei "Promovarea şi Valorizarea Identităţii Turismului din România" - PROVITUR ROMÂNIA. Pelerinaje şi turism cultural Centrul de Pelerinaj "Sfânta Parascheva" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este un mijloc modern de promovare a spiritualităţii şi culturii în contextul local şi internaţional. Prin activitatea lui, oamenii de toate culturile şi orientările religioase sunt încurajaţi să descopere, să cunoască şi să aprecieze monumentele cu valoare religioasă, artistică şi istorică din România, în special Moldova şi Bucovina, să readucă în lumină comorile spirituale ale milenarei tradiţii creştine ortodoxe locale, precum şi ale creştinismului din alte ţări din lume. "Putem spune că noi facem un alt fel de turism. Un turism religios care se adresează oamenilor a căror dorinţă este de a se împlini duhovniceşte; ne adresăm persoanelor care doresc în primul rând linişte, liniştea sufletească şi mai apoi acea linişte de care avem noi toţi nevoie în fiecare zi. Pe scurt, în oferta pelerinajelor organizate de Centrul de Pelerinaj "Sf. Parascheva" este inclus transportul cu autocarul, iar la cele pe relaţia Israel sau Egipt transportul cu avionul, cazare în regim de demipensiune sau mic dejun, în camere de două persoane, preot însoţitor - ghid, precum şi alte servicii. În pelerinajele din Israel, toate taxele sunt incluse, inclusiv la obiective", ne-a spus părintele Daniel Tode, coordonator al pelerinajelor externe. Parte a Compartimentului "Pelerinaje şi turism", Agenţia PROVITUR funcţionează ca un tour-operator pe partea de bilete de avion, asigurări medicale necesare, după cum ne-a declarat domnul Costel Damian, managerul Compartimentului din cadrul MMB. Agenţia oferă şi pachete turistice pentru elevi, studenţi, pensionari, circuite culturale, pachete turistice cu diverse ocazii, cum sunt sărbătorile tradiţionale româneşti, pachete pentru corporaţii, cazarea făcându-se în spaţiile proprii, cum sunt Casa Pelerinul Durău, Casa de Oaspeţi "Sf. Nicolae" sau Castelul Miclăuşeni. Pelerinaje interne şi externe Pentru anul 2012, angajaţii Compartimentului "Pelerinaje şi turism" au creat o serie de programe de pelerinaj intern care acoperă în mod deosebit zona Moldovei şi Bucovinei, dar şi alte zone de pelerinaj din România. Acestea se adresează credincioşilor ortodocşi din zona Moldovei, cu venituri mici sau medii, şi includ mănăstiri şi obiective de mare interes din punct de vedere ortodox, dar şi obiective strict turistice (castele, cetăţi, sate cu case şi porţi vechi reprezentative pentru România, peisaje frumoase şi unice). Mai mult, au fost gândite pentru acest an şi pelerinaje create special pentru a participa la hramuri în anumite localităţi. Destinaţiile pelerinajelor externe din acest an sunt Turcia (Istanbul, Capadocia şi Efes), Serbia, Macedonia, Bulgaria, Egiptul creştin şi Rusia, Muntele Athos (simplu, cu Meteora sau cu Eghina), Ucraina (Lavra Poceaev, Lavra Pecerska şi Crimea), Grecia şi Israel. Pentru această ultimă destinaţie, oferta se va diversifica prin oferirea de noi programe. Pelerinaje în România pentru diaspora română şi creştinii din Balcani "Pentru pelerinajul în Israel, din perioada 23 februarie-1 martie, mai sunt disponibile în acest moment cinci locuri. Primul popas duhovnicesc în Ţara Sfântă va fi în localitatea Lida - patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, apoi Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul, pentru a ne închina în biserica ridicată pe locul casei Sfinţilor Părinţi Zaharia şi Elisabeta. Mai amintim vizita la Sfântul Mormânt, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani cu Biserica Tuturor Naţiunilor şi biserica ce adăposteşte mormântul Maicii Domnului, se va parcurge şi drumul Crucii, cu cele 14 opriri. Programul detaliat şi alte informaţii suplimentare legate de serviciile oferite în cadrul acestui pelerinaj pot fi obţinute şi de pe pagina noastră de internet, www. centruldepelerinaj.ro sau la sediul nostru din bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt", a mai spus părintele Daniel Tode. Turiştii din străinătate, precum diaspora română din ţările UE sau creştinii ortodocşi din ţări precum Serbia, Macedonia sau Grecia, pot apela şi ei la serviciile Compartimentului "Pelerinaje şi turism" al MMB, pentru această categorie fiind disponibile în acest an circuite culturale şi pelerinaje în România. Servicii oferite de Agenţia PROVITUR Agenţia de turism PROVITUR ROMÂNIA, parte a Compartimentului "Pelerinaje şi turism" al MMB, oferă următoarele servicii de înaltă calitate: * Turism intern: informaţii şi materiale turistice cu destinaţia România, pelerinaje, excursii şi tabere şcolare, excursii tematice de o zi, cazări individuale, rezervări de mese sau servicii catering pentru grupuri, închiriere mijloace de transport pentru grupuri organizate, rent-a-car, transferuri oriunde în ţară, bilete de avion. * Turism extern: pelerinaje în Israel, Grecia, Athos, Ucraina, Rusia, Turcia şi Cipru, sisteme de rezervări hoteliere, sejururi în străinătate, croaziere, evenimente speciale în Europa (concerte, târguri, competiţii sportive etc.), bilete de avion, bilete de autocar, asigurări de călătorie. * Turism de afaceri: asistenţă turistică timp de 24 de ore, rezervări la hoteluri/pensiuni, spaţii pentru seminarii, conferinţe, expoziţii, birouri de presă etc.; coffee-breaks, brunch-uri, cocktails, cine festive; aparatura mobilă necesară organizării de conferinţe şi evenimente; personal primire/ recepţie pentru conferinţe şi evenimente; translatori/ interpreţi; ghizi turistici; transferuri cu maşini; VIP; rent-a-car. Oferta Centrului de Pelerinaj "Sfânta Parascheva" al MMB - pelerinaje la mănăstirile din România pentru creştinii din ţară şi străinătate; - creştere şi sporire duhovnicească prin pelerinajele organizate la Locurile Sfinte din Israel, Egipt (Muntele Sinai, Cairo, Alexandria), Grecia, Athos, Crimea, Ucraina, Rusia, Turcia şi Cipru; - pelerinaje în România pentru pelerini de alte confesiuni, în special din Europa Occidentală; - pelerinaje în ţări precum Italia, Franţa, Spania, Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Grecia sau Anglia; - turul oraşului Iaşi şi excursii în laşi şi la mănăstirile din jur; - excursii, expediţii şi tabere de studii pe domenii de activitate; - cazare în case de oaspeţi şi spaţii de primire ale Bisericii, în România; - închirieri mijloace de transport persoane - autoturisme, microbuze şi autocare; - conducători de grup turistic şi ghizi atestaţi de Autoritatea Naţională pentru Turism - pentru limbile română, engleză, franceză, germană; - consiliere pelerinaje, excursii de studii; - servicii de informare pentru turismul religios; bază de date. Compartimentul "Pelerinaje şi turism" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 14, Iaşi - 700064, România Telefon: 0040.232.276.907; Fax: 0040.232.276.867 Email: centruldepelerinaj@yahoo.co.uk; office@provitur.ro Web: www.centruldepelerinaj.ro; www.provitur.ro