Pelerinaje şi activităţi catehetice în parohiile oltene

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 20 August 2019

În această perioadă, mai multe parohii din Mitropolia Olteniei au organizat tabere şi pelerinaje pentru credincioşii de diferite vârste. La Parohia Valea Bisericii Orleşti, din Protopopiatul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, activităţile dedicate Şcolii de vară „Sfântul Evanghelist Luca” au continuat şi în această lună.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi prin îndrumarea Biroului de cateheze şi activități cu tinerii din cadrul Protoieriei Drăgăşani, în Parohia Valea Bisericii din Orleşti s-au încheiat atelierele de lucru şi activitățile celei de-a cincea ediții a Şcolii de vară „Sfântul Evanghelist Luca”.

Şcoala de vară „Sfântul Luca”, la final

Ultimele zile din luna iulie şi la începutul lunii august, tinerii participanți şi voluntari ai Şcolii de vară au luat parte cu bucurie şi curiozitate la o excursie tematică şi pelerinaj, desfăşurate ca ultime activități ale proiectului de vacanță şi timp liber de calitate din Parohia Valea Bisericii, Orleşti. Satul Olari din zona Horezu a fost pentru cei mici tărâmul de la poalele muntelui, care încă ține viu meşteşugul autentic al olăritului vâlcean. La atelierul domnului Mihai Biscu, copiii au învățat cum şi din ce se fac vasele de lut şi culorile naturale cu care se decorează. O altă activitate a fost vizita la atelierele de sculp­tură cu drujba, derulate în satul Cerna, comuna Vaideeni, unde zece meşteri pricepuți, veniți din mai multe zone din țară, şi-au prezentat lucrările şi modul lor de lucru, o adevărată artă, care i-a fascinat pe cei mici.

Portul popular, atelierul de opincărie al domnului Alexandru Ilinca din Orleşti, arta narațiunii şi istoria satului vâlcean, prezentate de doamna Zenovia Zamfir, hora satului, şezătoarea de altă dată, plimbarea cu bicicletele şi jocurile copilăriei la sat au fost teme de dezbateri ale finalului Şcolii de vară. Ultima zi a fost dedicată închinării şi rugăciunii la Mănăstirea Polovragi, unde copiii au descoperit cum se fac metanierele. „Din mărturiile copiilor, părinților şi voluntarilor acestei ediții a Şcolii noastre de vară am înțeles că proiectul acesta anual adresat tinerilor şi copiilor este un mod excelent de a petrece o parte din vacanța de vară. Toți cei implicați am descoperit reuşita lucrului în echipă, bucuria de a ne dedica din timpul şi cunoştințele noastre celor din jur, descoperind meleagurile frumoase şi încărcate de tradiții locale, şi legarea unor noi prietenii, în spiritul moralei creştine. Este necesar să oferim copilului distracții inofensive şi amuzament, să îl conducem la oameni virtuoşi, să îi arătăm frumusețile naturii şi ale artei şi să îi dăm o anumită libertate de mişcare, după ce i-am spus că priveliştile necuviincioase şi obscene nu au nici o valoare. Când îi spunem toate acestea, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie să îi dăm multe sărutări şi să îl strângem la piept, ca să îi arătăm marea noastră dragoste”, a susținut pr. Luca-Geor­gian Sîia în cuvântul de încheiere al Şcolii de vară „Sfântul Evanghelist Luca”.

Întâlnire cateheticăla Biserica Brânduşa

La Craiova, tinerii din Parohia „Sfântul Nicolae” - Brânduşa au participat în număr mare la activităţile catehetice din cadrul grupului parohial. La ultima întâlnire coordonată de pr. paroh Gabriel Sorescu, tinerii au vorbit „Despre post și sminteală”. „E cald. E soare. E pentru mulţi dintre noi insuportabil. A sta acum în faţa unei cărţi sau a unui computer şi a citi echivalează cu un nou grad de suferinţă. Canicula, dorul de concediu, starea de n-am-chef-de-nimic ne fac să spunem din inimă, sincer, fiecare: Doamne, ai milă şi de mine!  În Seminarul Teologic făceam catehismul cu preacuviosul Prescure Vasile. Un om deosebit, pentru care mulţi dintre noi îi păstrăm un tainic respect. El ne învăţa că cea mai scurtă rugăciune adresată lui Dumnezeu este: Doamne, miluieşte-mă! Au trecut aproape două decenii de atunci şi eu abia acum am început să simt acest adevăr: Doamne, miluieşte-mă! Este cea mai scurtă şi completă rugăciune. De ce credeţi că se rosteşte / cântă aşa de des la slujbe? Starea de smerenie ne face, dacă vreţi, ca pruncii: un om care şede priveşte de jos pe cel care stă înainte-i în picioare. Îl vede mare, pe el se vede mic. Statura unui copil faţă de părintele său, a noastră faţă de Dumnezeu - Părintele nostru. Iar El ne primeşte şi Îi place să ne vadă ca pe copiii Săi. În postura aceea noi îi părem mici, ne vede pe toţi la fel, ne sesizează nevoile şi ne miluieşte. În acest moment vreau şi eu să gust din cele cinci pâini şi cei doi peşti. Adică din smerenie. Doamne, miluieşte-ne!”, a spus pr. Gabriel în cuvântul său către tineri.

Pelerinaj pentru credincioşii din Panaghia

Credincioşii din parohia doljeană Panaghia, Protopopiatul Craiova Nord, judeţul Dolj, au mers în pelerinaj la mai multe mănăstiri din cuprinsul Mitropoliei Olteniei. Însoţiţi de preotul Mihai Mugurel Dumitru, parohienii din Panaghia doljeană au vizitat mănăstirile: Polovragi, Horezu, Dintr-un Lemn. „Ca în fiecare an, am mers împreună cu credincioşii noştri la cele mai importante mănăstiri din cuprinsul Mitropoliei Olteniei. A fost o perioadă benefică din punct de vedere duhovnicesc, care ne-a ajutat la întărirea legăturii preot-enoriaş.

Mulţumim Maicii Domnului pentru această binecuvântare, care totodată ne-a întărit şi ne-a pregătit pentru praznicul parohiei noastre din 15 august”, a spus pr. paroh Mihai Mugurel Dumitru.