Pelerinaje la începutul lunii septembrie
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul lunii septembrie, moaștele unor sfinți care se află la biserici din Capitală vor fi purtate în pelerinaje. În perioada 4-6 septembrie 2015, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, aflată la Mănăstirea Radu Vodă din București, va fi purtată în pelerinaj la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Roșiorii de Vede, Episcopia Alexandriei și Teleormanului. În perioada 7-8 septembrie, racla cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena de la Catedrala Patriarhală și racla cu moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, de la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, vor fi purtate în pelerinaj în orașul Otopeni, județul Ilfov. Luni, 7 septembrie, moaștele vor fi purtate în procesiune de la biserica Parohiei Otopenii de Jos la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Otopeni. Cu ocazia hramului acestui locaș, marți 8 septembrie, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Pe 13 septembrie 2015, se va organiza în Protopopiatul Sector 1 Capitală procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către Cer!”. La acest eveniment, se vor purta în procesiune pe Calea Victoriei din București racla cu lemnul Sfintei Cruci de la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare”- Victoria și racla cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, de la Mănăstirea Căldărușani din județul Ilfov.