„Pelerinajul bucuriei” în Duminica Ortodoxiei
În Duminica Ortodoxiei, 5 martie, enoriașii Parohiei „Buna Vestire”-Belu din București, sector 4, au participat la „Pelerinajul bucuriei”, care a avut loc la Mănăstirea Delta Neajlovului din județul Giurgiu.
„13 copii și 24 de tineri și adulți, cu vârste cuprinse între 4 și 76 de ani, ne-am regăsit în curtea bisericii parohiei noastre și am purces la drum, întâmpinați de «Bună dimineața!» razelor plăpânde ale unui soare strălucitor, ce anunțau o zi minunată, deosebită și plină de semnificații. O zi de adevărată sărbătoare. Căci ce altceva poate fi sărbătoarea biruinței Ortodoxiei asupra ereziilor prin restabilirea cultului sfintelor icoane, prăznuită în prima duminică din Postul Păresimilor? Ne-am bucurat de atmosfera unei lumi uitate. Lumea monahală. Pașii ni s-au oprit sfioși într-un tărâm de basm, într-un loc în care harul se revarsă în străluminări de verset și rugăciuni. Locul care te apropie mai mult de Dumnezeu, de pacea mult căutată și frumos. O frântură de Rai. O pregustare a Raiului ceresc. Așa a rămas în sufletele noastre Mănăstirea Delta Neajlovului, aflată în imediata apropiere a Capitalei, la numai 30 de km distanță”, ne-a transmis Nicoleta Enculescu, enoriașă a Parohiei „Buna Vestire”-Belu.