Pelerinajul de Florii în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Sâmbătă, 4 aprilie, în ajunul praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi, Brăila, Tecuci, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de Florii, informează Biroul de presă şi comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În municipiul Galaţi, începând cu ora 15:30, preoţi şi credincioşi, purtând stâlpări de finic, icoane, prapori şi făclii, se vor îndrepta spre Catedrala Arhiepiscopală, din cele trei direcţii devenite tradiţionale: dinspre Biserica „Vovidenia“, pe Calea Domnească, dinspre capela Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ şi dinspre Aşezământul social-filantropic eparhial „Sfântul Vasile cel Mare“, pe str. Basarabiei. Pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Catedrala Arhiepiscopală, unde vor avea loc slujba Vecerniei cu Litie şi binecuvântarea ramurilor de salcie.
În municipiul Brăila, începând cu ora 15:30, preoţii şi credincioşii se vor întâlni pe platoul din faţa primăriei de unde alaiul va porni pe Calea Călăraşilor spre Catedrala „Naşterea Domnului“. În municipiul Tecuci, începând cu ora 17:30, pelerinii se vor îndrepta spre Catedrala „Sfântul Mucenic Gheorghe şi Sfântul Iachint de Vicina“ pe bulevardul Gh. Petraşcu - dinspre bisericile „Sfântul Ioan Botezătorul“ şi „Înălţarea Domnului“, pe bulevardul 1 Decembrie - dinspre bisericile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi pe str. Ştefan cel Mare - dinspre bisericile „Sfinţii Voievozi“-Vechi şi „Sfântul Ierarh Nicolae“. La procesiuni vor participa şi elevi însoţiţi de profesorii de religie, precum şi copiii şi tinerii din parohii înscrişi la proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“.