Pelerinajul de Înălțarea Sfintei Cruci pe Muntele Mic, Caraș-Severin

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 15 Septembrie 2021

DE sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci s-a desfășurat tradiționalul pelerinaj în Episcopia Caran­sebeșului la crucea-monument de pe Muntele Mic.

Într-un foișor special amenajat lângă crucea de pe munte, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, care a explicat motivul principal al acestui pelerinaj: „Am urcat împreună în acest pelerinaj pentru a fi în jurul Sfintei Cruci și a-L cinsti pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Am înălțat astăzi rugăciuni ca să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții, ne-am rugat și pentru eroii neamului românesc care s-au jertfit pentru apărarea țării și a credinței, dar ne-am rugat și ca Dumnezeu să ne ierte păcatele și să ne ajute în viața aceasta pământească spre a o dobândi pe cea cerească”.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru eroii bănățeni căzuți în luptă pentru Marea Unire, dar și pentru ctitorii crucii-monument.

În continuare au fost depuse coroane din partea oficialităților prezente și a avut loc ceremonialul militar oferit de către Brigada 18 Cercetare-Supraveghere „Decebal” din Timișoara.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, și în acest an am urcat cu bucurie duhovnicească pe această înălțime sfântă a Banatului și ne-am închinat în fața acestei cruci-monument ridicată de înaintașii noștri în cinstea eroilor bănățeni care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea noastră. Așadar, împreună cu acest popor binecredincios am urcat pentru a 16-a oară aici ca să ne plecăm genunchii și să ne închinăm cu emoție sfântă și cu evlavie în fața crucii”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

La această sărbătoare au venit foarte mulți copii și tineri de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului și ATOR Banatul de Munte.