Pelerinajul din Dealul Bacăului - Dej, la ediţia a X-a

Un articol de: Pr. Costinel Șoaită - 03 Septembrie 2019

Duminică, 1 septembrie, în Poiana de pe Dealul Bacăului din municipiul Dej, credincioșii s-au rugat împreuna cu preoții din Cercul pastoral Dej, la cea de a X-a ediție a pelerinajului organizat de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dej II. Soborul slujitor a săvârșit slujba Vecerniei, apoi au fost rostite rugăciuni pentru elevi și studenți și de binecuvântare pentru cei prezenți. Ieromonahul Cleopa Dobocan, starețul Mănăstirii Dâncu, judeţul Cluj, fiu al comunității dejene, a vorbit despre smerenia Maicii Domnului și smerenia pe care trebuie s-o arate credincioşii înaintea lui Dumnezeu și a semenilor. Slujba s-a oficiat, ca în fiecare an, în poiana înconjurată de păduri, la începutul anului bisericesc, dată ce coincide cu Ziua de rugăciune pentru protecția mediului înconjurător, în Patriarhia Ecumenică. Parohul Ioan Bolbos a amintit importanța protecției mediului, apoi, credincioşii au fost invitaţi să participe la o agapă frățească împreună cu preoții și autoritățile locale. Evenimentul a fost organizat de parohie, cu sprijinul Consiliul și Comitetul parohial.