Pelerinajul „Dor de pustie, dor de cer“, la final

Data: 04 Noiembrie 2010

Cei 450 de pelerini, preoţi şi credincioşi, care s-au aflat în pelerinaj în Ţara Sfântă, au urcat pe Muntele Tabor alături de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La biserica ortodoxă de pe munte, Părintele Mitropolit a vorbit pelerinilor despre sensurile dogmatice şi spirituale ale sărbătorii Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos. Pelerinii, însoţiţi de ierarhul lor, au vizitat miercuri oraşul Nazaret. În biserica greacă ortodoxă, IPS Teofan a oficiat slujba Acatistului Bunei Vestiri. A mai fost vizitat satul Cana Galileei şi ieri, 4 noiembrie, grupurile de pelerini s-au întors în ţară. "Mulţumim Mântuitorului Hristos pentru că ne-a învrednicit să fim în acest pelerinaj pe sfintele Sale urme. Mulţumim Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru că ne-a însoţit cu prezenţa şi cu rugăciunea în această perioadă. Dumnezeu să ne ajute în continuare să fim sub binecuvântarea sfinţilor care au bineplăcut lui Dumnezeu", a spus, pentru Radio TRINITAS, pr. Andrei Zlăvog, directorul Centrului de pelerinaj "Sfânta Parascheva" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. (Constantin Ciofu)