Pelerinajul la moaştele Sfântului Nectarie continuă la Suceava
Credincioşii sunt aşteptaţi, până duminică, la Biserica cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfântul Ierarh Nicolae" a Spitalului Judeţean din Suceava, să se închine la racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. Programul liturgic din aceste zile va cuprinde Sfânta Liturghie, Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie şi Vecernia. Astăzi de la ora 14:00 se va săvârşi Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi şi diaconi. După cum a relatat părintele Constantin Diaconaşu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Judeţean din Suceava, moaştele Sfântului Ierarh Nectarie vor pleca în Grecia duminică seara. Amintim că un fragment din moaştele Vindecătorului de cancer a fost adus la Suceava, din Grecia, pe 19 august, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Konstantin, Mitropolit de Neas - Ionias şi Filadelfia Atena, şi a IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Pe 21 august, o părticică din moaştele Sfântului Nectarie, aduse din Grecia, a fost oferită bisericii Spitalului Judeţean din Suceava. (C.C.)