Pelerinajul „La Nicula colo-n deal” 2025

Un articol de: Darius Echim - 14 August 2025

Ca în fiecare an, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului este precedat, la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, care amintește de evenimentul petrecut în 1699, când icoana Maicii Domnului, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod, a lăcrimat vreme de trei săptămâni. Astfel, așezământul monahal a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga țară și de peste hotare.

Mii de credincioși au participat și anul acesta la tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, care a început în ajunul prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, joi, 14 august, de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla și a urmat traseul de 7 kilometri pe jos către biserica de lemn - monument istoric din incinta Mănăstirii Nicula.

În Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, IPS Părinte Andrei a citit o rugăciune de binecuvântare și a arătat că viața întreagă a fiecărui creștin ar trebui trăită cu aceeași intensitate spirituală și frumusețe sufletească pe care o experimentează în timpul unui pelerinaj. „Într-o lume frământată de multe probleme și în care viața spirituală nu este întotdeauna pusă pe primul plan, aceste momente de pelerinaj ne ajută să ne îndreptăm atenția spre cele sufletești. Domnul ne spune că un singur lucru trebuiește - să ascultăm și să păzim cuvântul lui Dumnezeu. Ne rugăm Lui și Maicii Domnului ca această sărbătoare să fie plină de har, iar procesiunea noastră până la Mănăstirea Nicula să fie înscrisă în Cartea Vieții”, a arătat ierarhul.

Procesiunea - având în frunte toaca, crucea, ripidele și icoana Maicii Domnului - a fost condusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, fiindu-i alături Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, care își are metania la Mănăstirea Nicula. Alături de cei doi ierarhi, s-au aflat câteva mii de pelerini, zeci de preoți din protopopiatele Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului și reprezentanți ai autorităților civile și militare din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

Pe durata celor trei ore de drum, pelerinii, mulți îmbrăcați în straie tradiționale, au cântat pricesne și au înălțat rugăciuni către Maica Domnului.

Prima oprire a avut loc la Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici” - Memorialul Gherla, unde s-au rugat pentru sufletele celor care au pătimit în temnițele comuniste, aducând astfel un omagiu în spiritul Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Pe traseu au avut loc și alte opriri în fața bisericilor și troițelor, unde s-au rostit ectenii, iar pelerinii au fost întâmpinați cu apă, cozonac și busuioc de către localnici.

La poarta mănăstirii, în glasul clopotelor, ierarhii și credincioșii au fost întâmpinați de către arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, starețul mănăstirii, arhimandritul Iustin Miron, alături de alți clerici și pelerini deja ajunși la mănăstire.

„Râvna să fie pe măsura libertății”

Pelerinajul s-a încheiat cu înconjurarea bisericii de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc și a mulțumit celor prezenți pentru efortul de a parcurge drumul până la Mănăstirea Nicula.

„Suntem mulțumitori lui Dumnezeu că ne-a ajutat să parcurgem Postul Adormirii Maicii Domnului cu liniște, rugăciune, spovedanie și fapte bune și să ajungem acum, în ajunul sărbătorii ei, când toate sunt pline de bucurie și de lumină. Îi mulțumim și Îl rugăm să ne dea sănătate, ca și în alți ani să putem veni aici cu sufletul plin de bucurie duhovnicească. Au fost vremuri grele, când credincioșii mergeau pe furiș la mănăstire și spuneau în șoaptă: «Am venit, Măicuță dulce,…». Astăzi avem libertate deplină - dar râvna noastră trebuie să fie pe măsura libertății pe care o avem!”, a spus IPS Părinte Mitropolit Andrei.

Pelerinajul „La Nicula colo-n deal” a fost inițiat în 2011 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și, de atunci, mii de credincioși străbat, an de an, pe jos, drumul de la Gherla până la Mănăstirea Nicula.