Pelerinajul tinerilor la Mănăstirea Nicula

Un articol de: Oana Rusu - 20 Aprilie 2016

Peste 700 de persoane de toate vârstele din Cluj-Napoca și din alte localităţi au participat, sâmbătă, 16 aprilie, la „Pelerinajul tinerilor pe jos” şi cu bicicleta de la Iclod la Mănăstirea Nicula. Pelerinii, însoțiți de preoți, auparcurs pe jos traseul de 17 kilometri dintre Iclod şi mănăstirea clujeană, rostind rugăciuni și intonând cântări religioase. O parte dintre ei au parcurs cu bicicleta drumul spre așezământul monahal.

Organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Cluj, Asociaţia Tinerilor Creştin Ortodocşi Români (ATCOR) Cluj, Liga Studenților, alături de Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic clujean, ATCOR Gherla și Liga Tinerilor de la Dej, „Pelerinajul Tinerilor pe Jos” și cu bicicleta de la Iclod la Mănăstirea Nicula este o acţiune închinată Maicii Domnului şi constă în parcurgerea pe jos a unei distanţe de 17 kilometri, de la Iclod până la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj.

Pelerinii au avut ca punct de plecare Comandamentul Divizia 4 Infanterie „Gemina” din Piaţa Ştefan cel Mare. Dintre aceştia, 500 de pelerini au pornit cu autocarele către Iclod de unde a început pelerinajul pe jos. A urmat o altă oprire, la Catedrala „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Gherla, unde pelerinilor veniţi de la Cluj-Napoca li s-au alăturat tinerii de la ATCOR Gherla şi de la Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Dej, conform celor precizate de Radu Copil, preşedintele ATCOR Cluj. La Gherla, tinerii au fost întâmpinaţi de protopopul Iulian Paul Isip.
Grupurile reunite au pornit din nou în pelerinaj spre Mănăstirea Nicula unde au fost întâmpinate de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

„Tot acest dor de a-L întâlni pe Dumnezeu și pe sfinţii Săi, în multe locuri din lume unde în mod special a lucrat Dumnezeu, îi determină pe oameni să meargă în pelerinaj. La noi, în România, sunt câteva locuri unde oamenii doresc să ajungă. Doresc să ajungă la Sfânta Parascheva, la Iaşi, doresc să ajungă la Sfântul Dimitrie, la Bucureşti, dar doresc să ajungă şi aici, la Nicula, la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aşa, frăţiile voastre, în această zi specială aţi făcut pelerinajul acesta care a solicitat un efort, dar un efort dulce, pentru a veni aici, la Nicula, şi a vă închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului”, a spus ierarhul.