Pelerini bucureşteni la Locurile Sfinte
53 de enoriași ai Parohiei „Iancu Nou”-Bălăneanu, Protoieria Sector 2 Capitală, au fost în pelerinaj la Locurile Sfinte din Israel în perioada 3-9 februarie. Grupul de pelerini a fost primit şi binecuvântat de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.
Este al şaselea pelerinaj pe care Parohia „Iancu Nou”-Bălăneanu, Protoieria Sector 2 Capitală, l-a organizat pentru enoriaşii comunităţii bucureştene. Anul acesta, pelerinii au fost îndrumaţi de preoţii Laurențiu Lazăr şi Eugen Bruno Marin, slujitori la parohia amintită, însoţiţi de diac. Eugen Lazăr, de la Parohia „Sfântul Silvestru” din Capitală. „Pelerinajul a fost organizat de Agenția de pelerinaj BASILICA a Patriarhiei Române, în colaborare cu partenerii din Israel. De altfel, reușita acestui pelerinaj nu a fost o noutate, majoritatea dintre participanți nefiind pentru prima oară pe tărâmul Țării Sfinte, familiarizaţi fiind astfel cu trăirile duhovnicești și obiectivele religioase. Momentul care a transmis simțăminte duhovnicești deosebite a fost Sfânta Liturghie, săvârșită de trei arhierei, înconjuraţi de un sobor de peste 30 de preoți din Federația Rusă și Ucraina, în noaptea de 5 februarie, la Sfântul Mormânt”, a precizat pr. Laurențiu Lazăr, de la Parohia „Iancu Nou”-Bălăneanu.
Pelerinii români s-au închinat la Locurile Sfinte din Israel atât în vechiul regat de sud al Iudeii, adică Ierusalim, Ierihon, Betleem, Hozeva, Iordan (locul Botezului Domnului), Quarantania, Qumran etc., cât și în regatul de nord al lui Israel (Nazaret, Capernaum, Cana Galileii, Tabor, Tiberias). Totodată, grupul pelerinilor români a fost primit şi binecuvântat de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, în sediul istoricei Patriarhii a Ierusalimului din Cetatea Ierusalimului. „Întâlnirea a fost marcată de intensitatea prezenței Patriarhului ierusalimitean, al cincilea în dipticele Ortodoxiei universale, dar și de simplitatea pe care Preafericirea Sa a radiat-o tuturor celor prezenți. Este pentru a patra oară (o dată în 2015 și de două ori în 2016) când Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea se întâlnește cu grupul de pelerini români de la această parohie, ceea ce a oferit o bucurie duhovnicească sporită celor prezenți. În timpul generoasei alocuțiuni adresate grupului de pelerini români în limba engleză, Preafericitul Patriarh Teofil al III-lea a evocat importanţa scaunului ierusalimitean, în contextul comuniunii şi unităţii în cadrul Ortodoxiei, precum şi pericolele care şubrezesc unitatea Bisericii, a familiei şi societăţii, din cauza globalizării şi desacralizării. În altă ordine de idei, Patriarhul Teofil a subliniat importanța istorică, religioasă și duhovnicească a Ierusalimului, afirmând că «un pelerinaj ne face să simţim cu ochii fizici şi sufleteşti minunea Întrupării şi mântuirii noastre»”, a mai menţionat pr. Laurențiu Lazăr.
Pelerinii au primit daruri din partea Preafericirii Sale, iar clericii români au primit câte o cruce pectorală.