Pelerini bucureșteni la mănăstiri din Dobrogea

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 24 Octombrie 2019

Biserica „Sfânta Fecioară Maria”-Dristor din Protoieria Sector 3 Capitală a organizat marți, 22 octombrie, un pelerinaj la biserici și mănăstiri din Dobrogea. Itinerarul de care s-a ocupat Agenția de pelerinaj BASILICA Travel a Patriarhiei Române a inclus trei așeză­min­te monahale din județul Con­stanța: Mănăstirea `Peștera Sfântului Apostol Andrei”, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”-Lipnița și Mănăstirea Dervent. Cei 51 de pelerini au fost însoțiți de părintele paroh Adrian Niță și de părintele coslujitor Ioan Gheor­ghe Țeugea. Evenimentul a fost organizat în contextul Anului omagial al satului românesc, iar credincioșii au vizitat câteva dintre comunitățile rurale arondate Protoieriei Medgidia, condusă de părintele Țeugea în urmă cu mai bine de trei decenii. 

„La Peștera Sfântului Apostol Andrei ne-am întâlnit, după 30 de ani, cu singurul frate care a rămas din obștea monahală cu care am pus piatra de temelie a așeză­mân­tu­lui. La Mănăstirea Dervent am lu­crat, cu 33 de ani în urmă, la pictura bisericii cu maestrul Marcel Codrescu, aceeași echipă regăsindu-se, trei decenii mai târziu, și pe șantierul noii biserici din București, închinată Nașterii Maicii Domnului și Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat”, ne-a declarat părintele Ioan Gheorghe Țeugea.