Pelerini dâmboviţeni la Mănăstirea Dionisiu

Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 02 Septembrie 2008

Cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi mitropolitul Ţării Româneşti, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortoxe Române, un grup de 40 de preoţi, monahi şi studenţi teologi din Arhiepiscopia Târgoviştei au efectuat, la sfârşitul lunii august, un pelerinaj la Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos, unde duminică, 24 august, a avut loc sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, pe stil vechi.

Ceremoniile aniversare de la Dionisiu au fost conduse de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, care, atât în cuvântul său din cadrul Sfintei Liturghii, cât şi în cuvântul special adresat pelerinilor dâmbovi-ţeni, a subliniat importanţa Sfântului Ierarh Nifon pentru Ortodoxia universală, rolul său de slujitor al solidarităţii şi al unităţii bisericeşti în Răsărit. De asemenea, Patriarhul Ecumenic a salutat prezenţa IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, la ceremoniile jubiliare de la Dionisiu, amintind de importanţa slujirii ecle-zi-ale a acestuia. În cuvântul său de mulţumire, IPS Nifon a apreciat generozitatea şi deschiderea Patriarhului Ecumenic către valorile universale ale Ortodoxiei, dar şi rolul Sfântului Ierarh Nifon în viaţa Bisericii noastre Ortodoxe. De asemenea, Mitropolitul Târgoviştei a vorbit despre modul în care Biserica Ortodoxă Română, în general, şi Arhiepiscopia Târgoviştei, în special, cinstesc în acest an jubiliar 2008 memoria Sfântului Ierarh Nifon, amintind de tipărirea la Târgovişte a broşurii „Viaţa şi Activitatea Sf. Ier. Nifon“, dar şi despre cinstea deosebită de care se bucură sfântul în eparhia dâmboviţeană. Acest pelerinaj a fost, pentru clericii şi credincioşii dâmboviţeni, un mijloc de cunoaştere şi un omagiu adus Sfântului Ierarh Nifon, prin închinarea la sfintele sale moaşte.