Pelerini din Cisnădie la locurile istorice din Maramureș
Un grup de 52 de pelerini de la Biserica „Sfânta Treime” din orașul Cisnădie, județul Sibiu, a vizitat mai multe așezăminte sfinte din Transilvania și Maramureș. Pelerinajul a avut loc în perioada 3-4 septembrie, sub îndrumarea preotului Cătălin Crișan.
Grupul de pelerini a avut posibilitatea să poposească în mai multe locuri de spiritualitate monahală şi tradiţii româneşti. Pelerinajul a fost organizat prin Centrul de Pelerinaje „Basilica” al Patriarhiei Române și a avut în atenție principalele locuri istorice din Nordul Transilvaniei și Maramureș. „După câteva escale pe traseu la câteva toposuri de referinţă ale Transilvaniei, cum sunt Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia, Mănăstirea Dumbrava, Râpa robilor – Aiud, Mănăstirea Nicula – Gherla şi Mănăstirea Căşiel – judeţul Cluj, am înnoptat la binecunoscuta Mănăstire Rohia, apoi am continuat drumul a doua zi prin Maramureşul istoric. Am vizitat Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Mănăstirea Peri - Săpânţa, orașul Sighet, Mănăstirea Bârsana. Pelerinajul s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii Moisei”, ne-a spus pr. Cătălin Crișan.
Istorie și spiritualitate
Credincioșii din Cisnădie au aflat mai multe despre istoria și însemnătatea locurilor sfinte din Maramureș, o parte turistică a țării de o frumusețe aparte și de o valoare patrimonială inestimabilă. Aici, pelerinii s-au închinat la vechi mănăstiri și locașuri trecute prin mari încercări în trecut. „Puţine locuri din România se bucură de faima mondială pe care le au mănăstirile de lemn din nordul ţării. Maramureşul în acest sens este o referinţă. Adevărate oaze şi bastioane ale Ortodoxiei care au rezistat imperialismului catolic, presărate ca nişte mărgăritare în ţinutul de basm şi legendă al Maramureşului Voievodal, situate în ţara bisericilor de lemn, mănăstirile maramureşene poartă în sine ecoul unei istorii ce se măsoară în veacuri. Rămase ca nişte candele aprinse, martore a atâtor năzuinţe şi suferinţe româneşti din acest minunat colţ de rai al dacilor liberi, vetrele de sihăstrie din nordul ţării au fost martore ale uimirii, încântării şi isihiei sufletelor”, ne-a mai spus pr. Cătălin Crișan. La întoarcere toţi credincioşii au primit din partea Centrului de pelerinaj „Basilica” eşarfe şi diplome de pelerini semnate de Preafericutul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.