Pelerini din Moineşti, pe urmele sfinţilor din Eparhia Romanului şi Bacăului
Credincioşii Parohiei „Sfântul Nicolae” din Moineşti au mers marţi, 2 aprilie 2019, pe urmele sfinţilor de pe cuprinsul canonic-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Acest pelerinaj s-a înscris în programul cultural-catehetic „Să ne cunoaştem eparhia - pe urme de sfinţi” şi a fost realizat cu sprijinul Centrului de pelerinaje „Meteora Tour” al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Pelerinii au ajuns la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, unde s-au închinat la racla cu sfintele moaşte. Un alt obiectiv al vizitei din cadrul Centrului eparhial a fost Fabrica de lumânări „Sfânta Fotini”, precum şi Brutăria „Betleem”, unde se fabrică prescurile folosite la Sfânta Liturghie în locaşurile de cult din eparhie. Un moment deosebit al zilei l-a constituit întâlnirea cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care le-a oferit oamenilor câteva sfaturi duhovniceşti. Itinerariul a mai cuprins închinarea la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Parohia Trifeşti şi la cea a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Giurgeni. În ultima parte a zilei, pelerinii au vizitat Mănăstirea „Buna Vestire” din localitatea băcăuană Tisa Silvestri.