Pelerini din Pănceşti - Sascut, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în perioada 3-5 iulie 2017, Parohia Pănceşti - Sascut, judeţul Bacău, a organizat un pelerinaj la Memorialul Durerii din Sighetul Marmaţiei, cu opriri la unele mănăstiri de pe traseu, spre închinare.
În contextul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi a Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, credincioşii din Parohia Pănceşti - Sascut au participat la un pelerinaj în Maramureş, Ardeal şi Bucovina. La Mănăstirea Nicula, pelerinii s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi au apreciat frumuseţea noii biserici aflate în construcţie şi a picturii care va înfrumuseţa noul locaş. „A urmat un popas duhovnicesc la Mănăstirea Rohia. Cadrul geografic natural al amplasării mănăstirii a încântat ochii pelerinilor. După un popas la Cimitirul Vesel din Săpânţa şi la Mănăstirea Săpânţa Peri, ne-am îndreptat paşii către Memorialul Durerii din Sighetul Marmaţiei. După vizitarea celulelor în care au suferit deţinuţii politic în perioada de prigoană a intelectualităţii româneşti, a fost oficiată o slujbă de pomenire a celor care au suferit în lagărele şi în închisorile comuniste. Suferinţele la care au fost supuşi, metodele de tortură aplicate de călăii comunismului celor ce nu erau de acord cu ideologia lor au mişcat profund inimile celor care s-au rugat pentru sufletele victimelor comunismului", a relatat părintele Ioan Negoiţă, protopop de Sascut. Traseul pelerinajului a mai cuprins momente de rugăciune la mănăstirile Bârsana, de pe Valea Izei, şi Prislop, cu o escală în Staţiunea Borşa. La Mănăstirea Voroneţ, din judeţul Suceava, maica Rafaela Adumitroaei, ghidul mănăstirii, a prezentat frumuseţea picturii murale de aici. „Elevii, tinerii şi vârstnicii participanţi la pelerinaj s-au întors acasă cu bucuria că au simţit pe viu ceea ce au văzut doar în imagini din trecutul atât de zbuciumat al neamului nostru", a adăugat pr. protopop Ioan Negoiţă.