Pelerini în căutarea păcii sufleteşti
Centrul de pelerinaje "Partoş" al Arhiepiscopiei Timişoarei a organizat un pelerinaj în această perioadă la care au luat parte 67 de credincioşi timişoreni, majoritatea acestora fiind din Parohia Timişoara Ronaţ.
Itinerarul acestui pelerinaj a inclus Catedrala "Învierea Domnului" din Caransebeş, Mănăstirea Prislop şi Biserica "Sfântul Nicolae" de la Densuş. Primul popas al pelerinilor timişoreni, însoţiţi de pr. Adrian Floca, a fost la Catedrala episcopală de la Caransebeş, unde au descoperit un lăcaş de cult reprezentativ, dorit de multă vreme de creştinii ortodocşi cărăşeni din această zonă. Cu această ocazie, pelerinii s-au închinat în sfântul lăcaş şi au aflat reperele istorice care au marcat evoluţia edificiului. Lucrările de construcţie şi sfinţirea catedralei au fost posibile prin grija Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului. Astfel, la 12 septembrie 2010, slujba de sfinţire a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de numeroşi ierarhi ai Sfântului Sinod în prezenţa miilor de credincioşi veniţi din toate părţile Banatului. Pelerinajul - o cărare spre Împărăţie Pentru a intra în cadenţa adevăratului pelerin, pe autocar s-au cântat pricesne închinate Maicii Domnului, tropare şi multe imne duhovniceşti. Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Prislop, bine cunoscutul loc de pelerinaj din Hunedoara. Aici, pelerinii s-au închinat şi au înălţat rugăciuni în biserica mănăstirii ocrotite de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, un monument istoric de o rară frumuseţe, precum şi la crucea de la mormântul arhimandritului Arsenie, ce se află într-o poiană liniştită, alături de ceilalţi vieţuitori ai mănăstirii mutaţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Ultimul popas al timişorenilor a fost la Biserica "Sfântul Nicolae" din Densuş, construită în secolul al XII-lea pe un sit din secolul al IV-lea. Pictura bisericii se aseamănă mult celei de la Curtea de Argeş, ceea ce pe majoritatea istoricilor i-a făcut să vadă în zugravul Ştefan, pictorul bisericii, un reprezentant al artei din Ţara Românească în Transilvania. Obiectivele vizitate în cadrul pelerinajului au rămas în sufletele timişorenilor ca adevărate locuri de liniştire sufletească şi înălţare duhovnicească, mereu deschise tuturor celor care doresc să se împărtăşească de harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Credincioşii participanţi la acest pelerinaj au mărturisit că se întorc la casele lor cu multă bucurie în suflet şi, cu siguranţă, vor mai participa şi la următoarele activităţi organizate de Parohia Timişoara Ronaţ.