Pelerini în Ţara Sfântă şi Iordania
Un grup de 51 de pelerini a plecat ieri, 21 februarie, spre Israel şi Iordania, unde, în perioada 21 februarie - 2 martie 2011, se face un pelerinaj la cele mai importante locuri din Ţara Sfântă.
Este cel de-al cincilea grup din acest an organizat de Centrul de pelerinaje al Arhiepiscopiei de Alba Iulia, grup care va vizita locurile unde S-a născut, unde S-a botezat, unde a propovăduit şi unde a pătimit şi Înviat Domnul nostru Iisus Hristos. "Acest grup de pelerini este condus de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, iar dintre participanţi amintim pe prefectul judeţului Mureş, Emil Paşcan, şi pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Bumb", a precizat părintele Florin Croitoru, directorul Centrului de Misiune şi Tineret. Centrul Misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia organizează pelerinaje în Ţara Sfântă încă din anul 2005. Următorul grup va pleca în 6 aprilie 2011, iar pentru întregul an sunt programate 10 pelerinaje în Ţara Sfântă. (Pr. Sabin Vodă)