Pelerini la moaştele Sfinţilor Taumaturgi
Românii ortodocşi din Europa de Nord vor merge şi anul acesta într-un pelerinaj tematic. Dacă anul trecut, atunci când în Patriarhia Română a fost omagiată familia creştină, credincioşii din ţările nordice au revenit pentru câteva zile pe meleagurile natale, vizitând mai multe lăcaşuri de cult, anul acesta, dedicat Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, credincioşii vor ajunge să se închine la moaştele mai multor Sfinţi Taumaturgi din Grecia, informează Agenţia de ştiri Basilica. Pelerinajul se va desfăşura în perioada 18-25 iunie. "Vom organiza un pelerinaj împreună cu preoţii şi credincioşii noştri pe urmele Sfinţilor Taumaturgi care au odrăslit, au pătimit, s-au nevoit şi apoi s-au proslăvit în aceste străvechi ţinuturi creştine, şi mă refer în mod deosebit la Sfinţii Apostoli, la Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, la Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, la Sfântul Mucenic Ioan Rusul, la Sfântul Patapie şi la toţi ceilalţi sfinţi care ne ajută cu rugăciunile lor şi ne întăresc în credinţă şi prin mijlocirile lor Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, ne vindecă de păcatele şi de neputinţele noastre", a declarat pentru TRINITAS TV Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Deplasarea este organizată de Centrul de pelerinaj "Sfântul Antipa de la Calapodeşti" al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.