„Pelerini pe cărările sfinţilor” în municipiul Brăila
Procesiunea „Călători pe cărările sfinţilor” a avut loc miercuri, 4 decembrie, în Brăila, evenimentul înscriindu-se în seria manifestărilor dedicate Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul acestui oraş.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de 100 de preoţi din Galaţi şi Brăila, însoţiţi de copii şi tineri de la şcolile şi liceele brăilene îmbrăcaţi în port popular, au mers în procesiune cu raclele cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfântului Nectarie de Eghina de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, pe Calea Călăraşilor, până la biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae.
Odoarele sfinte au fost așezate spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada acestei biserici, unde vor rămâne până la sfârşitul manifestărilor duhovniceşti prilejuite de cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae în municipiul Brăila.
În continuare, în Biserica „Sfântul Nicolae”, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, evidenţiind totodată rolul important pe care sfinţii îl au în viaţa credincioşilor.
Părintele Arhiepiscop a mai precizat că renunțarea la răutăți și săvârșirea faptelor bune ne fac ucenici și apropiați ai Sfântului Nicolae, iar tristețea copiilor trebuie îndepărtată prin bunătatea adulților.
„Și în al doilea oraș important al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, duhul sărbătorii se resimte de câteva zile prin mai multe manifestări culturale, sociale și educaționale, între acestea evidențiindu-se cele de apropiere față de frații noștri aflați în detenție, odinioară vizitați personal de Sfântul Ierarh Nicolae, care astăzi ne-a îndemnat pe noi, slujitorii, atât pe cei din Galați, cât și pe cei din Brăila, să urmăm și la Brăila, pe cărările sfinților, împreună cu copiii, tinerii și mulțimea credincioșilor, în amurgul serii, luminile speranței din credință. Cu toții ne-am rugat Sfântului Nicolae să ne ajute să reușim să preluăm de la el măcar o singură virtute, și anume bunătatea, pentru a fi mai disponibili și mai apropiați unii față de alții, mai ales în suferințe și în încercări”, a spus ierarhul.
După momentul liturgic din biserică, rând pe rând, până târziu în noapte, foarte mulţi credincioşi s-au închinat și au sărutat cu evlavie sfintele moaște.
Credincioşii se pot închina sfintelor moaşte la Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Brăila şi vineri, 6 decembrie, până după Sfânta Liturghie arhierească, când se vor întoarce la Galaţi.