Pelerini români la Sfântul Nectarie din insula grecească Eghina
Peste 350 de pelerini din întreaga țară, plecați în insula Eghina cu Agenția „BASILICA Travel” a Patriarhiei Române, au participat ieri, de sărbătoarea Sfântului Nectarie, la Sfânta Liturghie în Mănăstirea „Sfânta Treime” și s-au închinat la moaștele Sfântului Nectarie.
Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses și Eghina, care, în predica sa, a mulțumit pelerinilor români, veniți în număr foarte mare, pentru jertfa și evlavia lor față de Sfântul Nectarie.
După Sfânta Liturghie, pelerinii au luat parte la procesiunea cu moaștele Sfântului Nectarie pe străzile insulei Eghina.
În zilele următoare, pelerinii se vor închina în Mănăstirea Nea Makri, unde se află moaștele Sfântului Efrem cel Nou, Biserica „Sfântul Ioan Rusul” din insula Evia, Mănăstirea Cuviosului David, Complexul Monastic Meteora și Mănăstirea „Sfânta Paraschevi” din Valea Tembi. Preabunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Nectarie Taumaturgul, să împlinească cererile și rugăciunile pelerinilor noștri!