Pelerinii din toată ţara, pe urmele sfinţilor nemţeni
În perioada 4-7 august 2014, credincioşii din toate părţile ţării vor veni în număr mare la hramurile mai multor mănăstiri din judeţul Neamţ pentru a-i cinsti pe sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu. În centrul sărbătorilor se află praznicul Schimbării la Faţă a Domnului.
În fiecare an, primele zile ale lunii august sunt prilej de bucurie pentru mii de pelerini din toată ţara care vin în zona Neamţului. Oamenii lasă grijile de acasă şi îşi îndreaptă paşii spre aşezările monahale, aşa cum fac de ani buni, pentru a pleca genunchii la racla Sfântului Ioan Iacob, ce adăposteşte un fragment din sfintele sale moaşte, pentru a urca pe Muntele Ceahlău la Biserica „Schimbarea la Faţă“, sau pentru a se ruga în peştera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. Aşa cum este tradiţia, sfintele slujbe, în special Sfânta Liturghie, sunt oficiate de unul sau mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre. Primul popas duhovnicesc va fi făcut în Biserica „Sfântul Ioan Iacob“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. În seara zilei de 4 august 2014, se va sluji Privegherea în cinstea Sfântului, iar a doua zi vor fi oficiate Taina Sfântului Maslu, Acatistul şi Sfânta Liturghie. În seara zilei de 5 august vor începe slujbele dedicate hramului la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ - de pe Muntele Ceahlău, la Mănăstirea Sihla şi la Schitul Icoana al Mănăstirii Neamţ. În ziua de 7 august, sărbătorile sfinţilor nemţeni se vor încheia la Mănăstirea Sihăstria, unde se află o catedrală închinată Sfintei Teodora, şi la Mănăstirea Sihla, în apropierea căreia a vieţuit Sfânta din Carpaţi. Sărbătorile sfinţilor nemţeni au fost instituite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pe data de 4 august 2005, la slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Iacob, Preafericirea Sa a sfinţit Paraclisul „Sfântul Vasile cel Mare“, al Bisericii „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“, aflat în incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Neamţ. La acest popas duhovnicesc al sărbătorii Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, Patriarhul României a spus: „Aceste sărbători ale sfinţilor nemţeni, şi anume Sfântul Ioan Iacob, Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (deoarece biserica de pe Ceahlău este închinată şi marelui voievod), formează un buchet duhovnicesc, un triptic de sărbători în Postul Adormirii Maicii Domnului. Ele au o semnificaţie deosebită pentru că Sfinţii Ioan de la Neamţ şi Teodora de la Sihla au avut o legătură strânsă cu taina Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Ei s-au învrednicit să cunoască bucuria Taborului în sufletele lor, în inimile lor, încă din timpul vieţii acesteia pământeşti“. Tradiţia sărbătorilor sfinţilor nemţeni a fost continuată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care slujeşte în fiecare an Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, la seminarul Mănăstirii Neamţ, pe Muntele Ceahlău şi la Mănăstirea Sihăstria.