Pensiile majorate se primesc din această lună
Pensiile majorate vor fi plătite în cursul lunii februarie şi vor include toate drepturile aferente primelor două luni din an, aşa cum au rezultat acestea în urma creşterii punctului de pensie la 762,1 lei, a declarat ministrul muncii, Mariana Câmpeanu. Ministrul a mai precizat că „toate sumele necesare acestei majorări au fost cuprinse în bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2013, astfel că „nu vor exista nici un fel de probleme cu plata tot anul“. Marţi, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Actul normativ modifică şi completează prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Este vorba despre faptul că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Totodată, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011, asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată se aplică un indice de corecţie de 1,06.