„Pentru aceasta s-au rânduit aceste sfinte zile”

Încă din Vechiul Testament, una dintre zilele săptămânii - în cazul respectiv, sâmbăta - era considerată zi de odihnă și sărbătoare, în care munca era oprită, iar oamenii puteau să își tragă sufletul după efortul depus în celelalte șase zile. În Noul Testament, ziua de odihnă a devenit „duminica”, deoarece în această zi a săptămânii Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morți. La această aleasă și sfântă zi s‑au adăugat și zilele de sărbătoare din cursul anului bisericesc. Cu toate că strămoșii noștri le țineau cu sfințenie, astăzi, foarte puțini își mai aduc aminte ce este bine să faci sau nu într‑o zi precum duminica. Prin urmare, recursul la scrierile Sfântului Antim Ivireanul este bine‑venit în acest sens.

Este de la sine înțeles că multe persoane lucrează în zilele noastre în weekend. De sărbători, nici nu mai este necesar să amintim. Însă, în trecut, lucrurile nu stăteau astfel. Atunci calendarul bisericesc era considerat drept normă privitoare la muncă, iar oamenii se odihneau, dacă nu în timpul sărbătorilor din cursul săptămânii, atunci obligatoriu duminica. Mai mult, atât în colecțiile folclorice, cât și în pildele populare biseri­cești regăsim nenumărate exemple ale oamenilor care și‑au pierdut vitele sau recoltele din cauza lipsei de cinstire a zilei de duminică. Așadar, nu trebuie să ne surprindă vehemența cu care Sfântul Antim Ivireanul apără cinstirea zilei de duminică și cere ca orice muncă să înceteze în aceasta: „Și vă poruncesc tuturor, câț«i» sunteț«i» cu meșterșug și cu neguțătorii, veri [ori - n.r.] de ce breaslă, ca de acum înainte, duminecile și sărbătorile cele mari ce să numesc domnești și ale Maicăi Precistii și a«le» unora din«tre» sfinții cei numiț«i», să vă închideț«i» prăvăliile și nici să vindeț«i», nici să cumpăraț«i», nu numai de la creștini, ci nici de la turci, nici de la alții, nici să lucraț«i» și precum zic să faceț«i», că, nefăcând, să știț«i» bine că vă voiu pedepsi beseri­cește, cu pravila și pre dreptate, nefăcându‑vă nici o năpaste. Și încă ș«i» pre «cei» cari să vor arăta semeți și tari de cap și nu să vor supune dreptății și poruncii besericești îi vom pedepsi și cu domnia” (Sf. Antim Ivireanul, „La Dumineca Vameșului…”, în: Opere, Ed. Minerva, București, 1972, pp. 27‑28). În unele cazuri, acolo unde familiile sunt sărace și locul de muncă este unul în care nu se ține cont de nici o sărbătoare, nu este cazul să cerem ceea ce oamenii nu pot da. Însă, acolo unde există libertate și totuși porunca lui Dumnezeu este încălcată deliberat, trebuie să existe o mustrare pentru cel care nu are nici o limită în ceea ce face. Dacă Însuși Dumnezeu după ce a creat lumea S‑a odihnit în ziua a șaptea, atunci cum poate omul, o ființă incapabilă să creeze de una singură ceva cu adevărat viu, să desconsidere total această poruncă dumnezeiască? Sunt șase zile în care putem să ne spălăm rufele, să avem grijă de gospodărie, să muncim la birou sau la câmp, dar în a șaptea zi trebuie să învățăm să ne odihnim pentru că, altfel, nu vom mai avea nici un capăt în tot ceea ce facem. Nu degeaba una dintre bolile zilelor noastre este cea a excesului de muncă, oamenii a­jungând să muncească până și în concedii la fel cum o fac la birou. Principalul motiv rămâne acesta al inexis­tenței unei zile cu adevărat libere, menite să ne refacă psihic după o săptămână de trudă.

Participarea la slujbele bisericești

Munca în ziua de duminică atrage după ea și consecința lipsirii de la slujbele bisericești. Oricât de mult am avea de lucru, însă, trebuie să învățăm să‑I dăm Domnului acest timp al nostru pentru a ne sfinți astfel și a avea spor în munca pe care o desfă­șurăm în timpul săptămânii: „Să alergăm la sfintele beserici, de nu în toate zilele, pentru multe neputințe și nevoi ale noastre ce ne vin totdeauna din valurile lumii, măcar duminecile și sărbătorile; căci pentru aceasta s‑au rânduit aceste sfinte zile: una pentru ca să ne odihnim și noi și dobitoacele noastre de trudele și de ostenelele ce facem peste toată săptămâna; a dooa, pentru ca să mulțemim și să dăm laudă lui Dumnezeu pentru multele și nespusele facerile de bine ce au arătat cătră noi și ne arată totdeauna și ne ține și ne chivernisește ca un milostiv; a treia, să auzim cântările și slujbele celia ce să fac pentru folosul cel sufletesc. Că precum nu poate trăi trupul omului fărâde hrană simțitoare, așa nici sufletul nu poate trăi fărâde hrana cea duhovnicească (Sf. Antim Ivireanul, „Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie [Bobotează - n.r.]”, în: Opere, p. 72). În plus, cu toate că fiecare om are nevoie de un timp de relaxare, nici acesta nu trebuie să aibă loc atunci când putem participa la slujbele bisericești. Mulți se scuză spunând că sunt obosiți și de aceea nu pot ajunge la Sfânta Liturghie, dar și aici, rareori vorbim despre o situație iremediabilă. De regulă, vrăjmașul încearcă să ne obosească și să ne facă să lucrăm multe pentru a nu mai ajunge să avem timp și de participarea la slujbele bise­ricești și, dacă ne cercetăm con­știința cu atenție, vedem că, de fapt, sâmbătă seara ajungem să facem multe munci inutile. „Iar nu să mergem pe la hore și pe la jocuri și pe la cârciume, dupre cum ne iaste obiciaiul, că în loc de a ne folosi, ne păgubim și su­fletește, și trupește. Iar de ne trebu«i»e să ne adunăm pre la hore ca să privim, mai bună horă decât aceasta a Besericii și mai frumoasă priveală și mai cuvioasă adunare nu socotesc nici cunosc a fi alta decât aceasta. Că vedem cu ochii, afară din mul­ți­mea oamenilor ce s‑au adunat, pre Domnul nostru Iisus Hristos, ca un împărat vecinic și pre cinstită maică‑sa, pre sfinții îngeri, pre Apostoli, pre mucenici și pre toț«i» sfinții. Iar cu urechile auzim faptele și lucrurile cele minunate ce au făcut pre pământ și ne bucurăm și sufletește, și trupește, că nu păgubim nimic, ci mai vârtos câștigăm sfințenie și milă de la Dumnezeu” (Sf. Antim Ivireanul, „Cuvânt de învă­țătură la Bogoiavlenie”, în: Opere, p. 73). În plus, cine nu participă la slujbele bisericești nu are posibilitatea de a se înfrumuseța sufletește și de a‑i înfrumuseța sufletește și pe cei din familia sa. De multe ori, un singur membru al familiei ajunge la Sfânta Liturghie, dar, dacă și acesta absentează, atunci familia se vădu­vește cu totul de binecuvântarea Domnului. De aceea, este cu atât mai important să venim dacă toți ceilalți dau dovadă de indiferență sau de lene. „Și când «i»eșim de la beserică, să nu «i»eșim deșărți, ci să facem cum face ariciul că, după ce merge la vie, întâi să satură el de struguri și apoi scutură vița de cad broboanele jos și să tăvălește pre dânsele de să înfig în ghimpii lui și duce și puilor. Așa să ducem și noi, fieștecine, pre la casele noastre, copiilor și celor ce n‑au mers la Beserică, din cuvintele ce am auzit din Sfânta Evanghelie și dintr‑alte cărți, ca să‑i hrănim și pre dânșii cu hrana cea sufletească” (Sf. Antim Ivireanul, „Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie”, în: Opere, p. 73).