„Pentru aproapele nostru, din inimă şi omenie!“
Mai sunt câteva zile până la Crăciun, sfântă zi a Naşterii Domnului, şi cu toţii aşteptăm sărbătorile de iarnă pentru a trăi magia acestor momente alături de cei dragi. Crăciunul este însă şi un prilej minunat de a ne gândi la cei din jur şi de a face o faptă bună.
În spiritul Crăciunului, Parohia Şerbeşti, păstorită de părintele Ionuţ Apostol, în colaborare cu primăria, prin doamna primar Alina Apostol, Consiliul Local Ciorteşti şi subfiliala locală a Crucii Roşii, a organizat un moment special pentru familia Mariscu Ionuţ din satul Şerbeşti, care locuieşte într-o locuinţă improvizată, împreună cu cei trei copii. Este vorba despre un spectacol caritabil de înaltă ţinută, care a avut loc duminică, 17 decembrie 2017. A fost o după-amiază plină de emoţie, pe care au transmis-o cei care au urcat pe scena Căminului Cultural din Ciorteşti, începând cu grupul şcolii gimnaziale din localitate, sub atenta îndrumare a profesorului Victor Torge, urmat de Corul „Basileus“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, coordonator diac. Mihai Ursache, dirijor Valentin Atodiresei, şi corul Căminului Cultural Codăeşti, coordonator fiind pr. Vlad Ştefan Rusu.
Un moment de înaltă trăire a oferit Corul „Apostolii“ al Protopopiatului 3 Iaşi, sub bagheta părintelui Nechifor Hrestic. Colindele copiilor Diaconu Bianca, Diaconu Cătălin şi Breahna Iustin au încântat inima şi sufletul numerosului public participant. Elevii Şcolii Waldorf din Iaşi, sub îndrumarea institutorului Petru Turbatu, a oferit un moment excepţional prin colindele interpretate în limba română, dar şi în engleză şi spaniolă.
Punctul culminant al spectacolului l-a oferit Cătălina Bejenariu, fostă concurentă la concursul „Vocea României“, care, alături de Liviu Ionescu, a transmis emoţie, demonstrând profesionalism şi dăruire. În ansamblu, spectacolul, chiar dacă a fost în premieră pentru comuna Ciorteşti, s-a bucurat de un real succes. S-au adunat 5.300 de lei, bani cu care familia Mariscu va putea cumpăra acoperiş pentru noua casă pe care a construit-o pe un lot de pământ pe care l-a primit de la primărie. Iniţiatorii spectacolului mulţumesc tuturor invitaţilor, publicului, micilor şi marilor artişti şi îşi propun ca astfel de evnimente să devină o tradiţie în comună, ca în fiecare an „Să dăruim din inimă şi omenie!“. (Bibliotecar Marcela Grigoriu)