Pericole pentru cele peste 2.260 de situri UNESCO
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) solicită, în raportul „Oamenii şi natura în siturile UNESCO: contribuţii globale şi locale”, o protecţie mai bună a siturilor sale, inclusiv a celor din Patrimoniul Mondial, a Rezervaţiilor Biosferei şi a Geoparcurilor Globale, informează Xinhua. Raportul examinează pentru prima dată cele peste 2.260 de situri UNESCO, văzute ca o reţea unică ce acoperă mai mult de 13 milioane kmp, care găzduiesc peste 60% dintre speciile identificate la nivel mondial.
În pofida importanţei lor globale, aproape 90% dintre situri sunt expuse la niveluri ridicate de stres ecologic şi la provocări legate de climă, în creştere cu 40% în ultimul deceniu, potrivit raportului. Sunt menționate ameninţările legate de topirea gheţarilor, dispariţia recifelor de corali, deplasarea speciilor, creşterea stresului hidrologic şi transformarea pădurilor din depozite de carbon în surse de carbon. Ca atare, se solicită în raport eforturi în patru domenii prioritare: restaurarea ecosistemelor pentru consolidarea rezilienţei; promovarea dezvoltării durabile prin cooperare transfrontalieră sporită; integrarea în continuare a siturilor UNESCO în planurile globale privind clima; stabilirea unei guvernanţe mai incluzive pentru popoarele indigene şi comunităţile locale.