Pericolele crizei mondiale
Răspunzând invitaţiei Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Preasfinţitul Athanasios Papas, Mitropolit de Halkidonos (Calcedon), Grecia, a susţinut marţi o conferinţă la Casa de Cultură din Constanţa. Înalt Preasfinţia Sa a atras atenţia asupra problemelor lumii de azi şi a subliniat rolul Bisericii în acest context.
În faţa unei mari audienţe, distinsul invitat a ţinut să reitereze pericolul crizei materiale cu care se confruntă omenirea şi care poate deveni o criză spirituală, potrivit Biroului de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Evoluţia rapidă a tehnologiei poate reprezenta, în viziunea Înalt Preasfinţitului Athanasios, un mare pericol pentru omul "atins de tehnică", deoarece poate determina lipsa nevoii de Dumnezeu. Un alt punct atins de către invitat a fost cel al relaţiei omului cu mediul, o relaţie în care natura este distrusă sistematic, iar soluţii de stopare a acestui fenomen sunt, din păcate, tot mai greu de găsit. Mitropolitul a vorbit auditoriului şi despre posibilitatea popoarelor de a-şi pierde identităţile (tradiţiile, cultura, arta) într-o lume globalizată. În final, Mitropolitul Athanasios Papas a îndemnat Biserica să se ocupe de problemele arzătoare cu care lumea se confruntă, probleme de ordin moral, spiritual şi de bioetică. "Din păcate, astăzi omul nu mai are graniţe, nimic nu mai are frontieră astăzi, iar cel mai rău dintre toate - pierderea identităţii, atât ca naţiune, cât şi ca Biserică. Se vorbeşte astăzi în Europa despre un rămas-bun de la Dumnezeu, rămas-bun de la Sfânta Scriptură, se vorbeşte despre o Europă fără Biserică, fără preoţi, fără citirea Evangheliei, asta şi pentru că propovăduirea a devenit uşor săracă, s-a rezumat doar strict la cele bisericeşti, nu şi-a deschis porţile. Ceea ce trebuie să ştim este că clericii din ziua de astăzi au de dus o misiune extrem de grea. De aceea, Biserica nu ar trebui să se rezume doar la tipicul liturgic sau numai la dialogurile liturgice, ci ar trebui să se ocupe şi de problemele arzătoare ale societăţii contemporane. Dragii mei fraţi, omul este făcut din trup şi suflet, şi aşa cum trupul are necesităţile lui, aşa şi spiritul are nevoie de hrană spirituală", a mai spus Athanasios Papas. Mulţumindu-i pentru onoarea pe care a făcut-o credincioşilor constănţeni, Arhiepiscopul Teodosie a ţinut să menţioneze că oricine poate intra în criză, dar Biserica nu, deoarece ea îl are pe Dumnezeu. Evenimentul din 7 februarie a fost completat cu miniconcerte susţinute de Corala "Sf. Vasile cel Mare" şi Corala "Armonia". Comunitatea grecilor din Constanţa i-a oferit oaspetelui o distincţie de onoare.