Perioadă dificilă pentru crescătorii de ovine
Pesta rumegătoarelor mici, o boală virală gravă care afectează oile şi caprele, face ravagii în fermele din sector și pune în pericol redeschiderea piețelor de export al acestor animale. O federație a agricultorilor a criticat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru că nu ia măsuri mai ferme de limitare a răspândirii bolii. În replică și după o ședință cu fermierii și premierul, ANSVA a publicat proiectul unui ordin care, timp de 30 de zile, suspendă, cu unele excepții, toate mișcările de rumegătoare mici de pe teritoriul național și instituie carantina pentru ovinele și caprinele care intră în țară.
Într-o scrisoare deschisă trimisă șefului Guvernului, Federaţia Naţională Pro Agro a tras un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de oi şi capre afectate de pesta ovină, arătând că situaţia este extrem de gravă, în condiţiile în care ANSVSA nu reuşeşte să prevină răspândirea bolii. La sfârşitul lunii august, erau 62 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM), din care 50 în judeţul Tulcea, nouă în județul Constanța, două în Timiș și unu în Ialomița, iar numărul total al animalelor din focarele active se ridica la 234.088. „Nu putem să nu observăm că ANSVSA s-a transformat într-un simplu contabil care anunţă periodic numere tot mai mari de efective de rumegătoare afectate, fără să reuşească să limiteze întinderea acestei molimi. Ca efect al letargiei ANSVSA, foarte multe afaceri de familie sunt afectate”, arăta federația în scrisoare.
Nemulțumiți de modul în care este gestionată criza provocată de pesta ovină, mai mulți crescători de ovine au ieșit în stradă la începutul săptămânii atât în București, cât și în Timiș, în localitatea Clopodia, comuna Jamu Mare.
Pentru a detensiona situația și a discuta cu fermierii, preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, s-a deplasat miercuri la Timişoara, unde a afirmat că se va face o reevaluare a tuturor animalelor din exploataţiile din Clopodia, unde au fost declarate două focare de pestă şi au fost eutanasiate aproape 2.000 de ovine. Responsabilul s-a referit la măsurile convenite la întâlnirea cu fermierii și primul- ministru, arătând că singura modalitate de eradicare a bolii este limitarea circulației animalelor.
„În urma şedinţei de luni a Guvernului, s-a stabilit că ANSVSA, împreună cu ministerele de Interne şi al Agriculturii, emite un ordin prin care se va interzice pentru 30 de zile tot ceea ce înseamnă mişcarea efectivelor de ovine pe teritoriul naţional, dând posibilitatea fermierilor să ducă animalele spre abator şi spre centrul de colectare, iar din centrul de colectare să poată pleca la export”, a spus Bociu, potrivit Agerpres.
Proiectul ordinului amintit de șeful ANSVSA, publicat ieri pe site-ul instituției, prevede pentru 30 de zile suspendarea mișcărilor de rumegătoare mici, cu anumite excepții, carantinarea celor care intră pe teritoriul României, controale în trafic pentru depistarea, descurajarea sau sancționarea transporturilor ilegale de animale vii. (C. Z.)