Perioadă dificilă pentru pescarii din Deltă
Capturile de peşte înregistrate în această lună în Delta Dunării sunt cu 70% mai mici decât cele din aceeaşi lună a anului trecut, din cauza condiţiilor meteo, a declarat pentru Agerpres preşedintele Federaţiei Organizaţiilor de Pescari din Delta Dunării, Lucian Sanda.
El a spus că în fiecare an capturile pescarilor scad cu până la 15% faţă de cele din anul precedent şi a subliniat că luna martie a fost una dificilă.
„Luna martie este la 30% din producţia din aceeaşi lună a anului trecut, din cauza vremii. Au fost gheaţă pe lacuri şi canale şi vânturi puternice şi nu s-a putut ieşi la pescuit. În plasele pescarilor a predominat carasul, dar surprinzător, timp de două săptămâni am avut producţii foarte bune de crap, în condiţiile în care este o criză de crap în Deltă”, a afirmat reprezentantul organizațiilor de pescari.
Nici capturile de scrumbie nu sunt foarte bune.
„La Sfântu Gheorghe, se prind cam 30 de kilograme de scrumbie de barcă. Sper ca vremea caldă să ţină cu noi şi scrumbia să urce pe Dunăre. E o captură mică. Acolo producţia ar trebui să fie de 100 de kilograme de barcă”, a menţionat Lucian Sanda.
În privința preţurilor mari practicate în pescăriile din Tulcea, acestea se datorează în principal scumpirii combustibililor. „În cazul pescuitului, vorbim de două tipuri de transport, cel al pescarului, pe apă, şi cel al transportatorilor de pe uscat”, potrivit lui Sanda.
La Tulcea, babuşca, cea mai ieftină specie de peşte, costă 5 lei kilogramul, plătica, bibanul şi carasul mic costă 7 lei kilogramul, sângerul şi carasul mare ajung la 14 lei pe kilogram, ştiuca costă 23 de lei, iar somnul şi şalăul - 35 de lei. (C. Z.)