Persoanele defavorizate primesc ajutoare pentru încălzirea locuinţei

Data: 09 Octombrie 2014

Persoanele cu venituri mici pot depune la autorităţile locale dosarele pentru obţinerea ajutoarelor de încălzire pe întreg sezonul rece 2014-2015. Perioada pentru care se acordă sprijin este 1 noiembrie 2014 - 31 martie 2015, iar cuantumul subvenţiilor diferă în funcţie de tipul de încălzire şi de veniturile lunare obţinute. 

Statul acordă ajutoare de încălzire familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse în sezonul rece 2014 - 2015, unele primării primind deja dosarele, individual sau prin asociaţiile de proprietari / chiriaşi, în conformitate cu prevederile OUG nr. 27/2013 şi OUG nr.70/2011. Perioada pentru care se acordă sprijin este 1 noiembrie 2014 - 31 martie 2015, cuantumul variind în funcţie de veniturile familiei şi tipul de încălzire. Potenţialii beneficiari vor depune o cerere – declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială, însoţită de o serie de acte doveditoare care atestă componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară, precum şi de acte doveditoare privind dreptul de folosinţă al locuinţei, în condiţiile legii, ori privitoare la bunurile deţinute de aceştia, inclusiv în alte unităţi administrativ-teritoriale. Astfel, potrivit prevederilor legale, familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică sau lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri, vor beneficia de ajutoare numai dacă venitul net lunar pe membru de familie este de cel mult 615 lei. În cazul energiei termice furnizate în sistem centralizat, venitul net lunar pe membru de familie nu poate depăşi 786 lei, iar în cazul persoanei singure 1.082 lei.

Beneficiarii ajutorului de încălzire pot fi, după caz, proprietarul, succesorul de drept al acestuia, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acesteia ori alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu drept de habitaţie sau, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

La stabilirea venitului net lunar al familiei sunt exceptate mai multe categorii de venituri, între care ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, bursele de studiu sau bursele sociale.

Pentru a beneficia de sprijin, solicitările se vor depune până cel târziu la data de 20.11.2014, iar după această dată, dacă cererile sunt depuse până pe data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna respectivă. Dacă cererile sunt depuse după data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna următoare. (Oana Nistor)