Persoanele fizice pot redirecţiona 2% din impozitul pe venit

Data: 31 Martie 2015

Contribuabilii persoane fizice pot redirecţiona 2% din impozitul pe venit aferent anului fiscal 2014 până la data de 25 mai 2015.

De această facilitate fiscală pot beneficia entităţile nonprofit (fundaţii, asociaţii, organizaţii neguvernamentale), instituţiile media şi unităţile de cult, redirecţionarea celor 2% din impozitul pe venit nefiind o sponsorizare, donaţie sau contribuţie care se plăteşte, ci este o sumă datorată statului sub formă de impozit. Puteţi redirecţiona 2% pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

Potrivit prevederilor Codului fiscal, cei 2% pot fi direcţionaţi de către persoanele care au obţinut anul trecut venituri doar din salarii şi/sau dacă au obţinut venituri din alte surse (cedarea folosinţei bunu-rilor, activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din agricultură etc.).

Contribuabilii care au obţinut în anul 2014 venituri doar din salarii trebuie să completeze Formularul 230, iar cei care au realizat venituri din salarii şi activităţi independente sau doar din activităţi independente trebuie să completeze Formularul 200. Cele două documente pot fi descărcate de pe site-ul Administraţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală, accesând adresele https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/dec_200_2014.pdf şi https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/cerere_230_2014.pdf - formularele fiind însoţite şi de instrucţiuni de completare a acestora, sau pot fi solicitate direct beneficiarilor către care se îndreaptă susţinerea şi vor fi completate cu datele personale ale fiecăruia. Se vor mai preciza în cerere datele de identificare ale unităţii de cult/ organizaţiei/ asociaţiei/ fundaţiei sau ONG-ului pentru care a optat contribuabilul.

În cazul în care nu se cunoaşte suma corespunzătoare celor 2% din impozitul pe venit, se poate lăsa căsuţa necompletată întrucât, conform articolului 84 din cadrul Codului fiscal, „organul fiscal competent are obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei representând până la 2% din impozitul datorat“.

Formularele astfel completate se vor depune personal la administraţia fiscală de care aparţine contribuabilul, se vor trimite prin poştă, cu confirmare de primire, până la data limită de 25 mai 2015 sau se pot transmite prin intermediul internetului, prin utilizarea serviciului de depunere declaraţii on-line existent pe portalul e-guvernare.ro.

Contribuabilii care aleg să decidă singuri încotro se îndreaptă o parte din impozitul lor pe venit pot direcţiona cei 2% către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult. Trebuie precizat faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, direcţionarea a 2% din impozitul pe venit nu este o sponsorizare, donaţie sau contribuţie care se plăteşte, ci este o sumă datorată statului sub formă de impozit însă asupra căreia se poate decide cui va fi acordată: construcţia unei biserici, susţinerea unor proiecte sociale derulate în cadrul parohiilor, susţinerea unor cazuri sociale (copii bolnavi care necesită terapie, bătrâni singuri etc.) sau a unor talente deosebite care nu au posibilitatea financiară să se dezvolte profesional,  sprijinirea unor activităţi derulate de mari organizaţii  în domenii precum sănătate, educaţie etc. (Oana Nistor)