Persoanele persecutate din motive etnice ar putea beneficia de dublarea indemnizaţiilor
Persoanele persecutate din motive etnice de către regimurile instaurate în România de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 ar putea să primească o indemnizaţie dublată, de 200 de lei, începând cu luna decembrie 2010, potrivit unei hotărâri adoptate la Senat. Iniţiativa, care propune modificarea ordonanţei în sensul majorării drepturilor băneşti cuvenite beneficiarilor de la 100 la 200 de lei, primise iniţial un raport de respingere din partea membrilor comisiei sesizate în fond. Plenul a decis însă retrimiterea iniţiativei legislative la Comisia pentru muncă în vederea întocmirii unui raport suplimentar. Astfel, membrii comisiei au hotărât să modifice prevederile propuse de iniţiatori, astfel încât drepturile să fie acordate începând cu data de 1 decembrie 2010. Ei au argumentat că astfel se dă posibilitatea Guvernului să-şi stabilească toate cheltuielile suplimentare pe care le presupune aplicarea acestei iniţiative în proiectul de buget pe anul 2010, fără însă a afecta considerabil acest buget, fiind vorba doar de o lună de aplicare. Iniţiativa legislativă, care are caracter ordinar, urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.