Persoanele vârstnice sărbătorite în Bihor
La Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice din cadrul Asociaţiei de asistenţă socială „Episcop Nicolae Popovici“ al Parohiei Băiţa, Protopopiatul Beiuş, a avut loc o manifestare dedicată persoanelor instituţionalizate, la care au participat reprezentanţi ai Episcopiei Oradiei, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, Primăriei Nucet, Spitalului de Psihiatrie Nucet şi membrii asociaţiei. O altă acţiune filantropică a avut loc în Parohia Popeşti, Protopopiatul Marghita, la Centrul medico-social de bătrâni.
La Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice din cadrul Asociaţiei de asistenţă socială „Episcop Nicolae Popovici“ a Parohiei Băiţa a avut loc o slujbă de Te Deum oficiată de pr. Laurenţiu Lazăr, consilier social-filantropic al Episcopiei Oradiei, împreună cu pr. Mircea Bursaşiu de la Parohia Vaşcău şi pr. Nicolae Bura, parohul Băiţei, coordonatorul acestui aşezământ. Pr. Laurenţiu Lazăr a transmis cuvântul de binecuvântare al Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru cei aflaţi în ocrotirea centrului.
Festivitatea a continuat cu un program artistic susţinut de elevii Şcolii cu clasele I-VIII Nucet, care, alături de Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş“ din Beiuş şi Asociaţia „Episcop Nicolae Popovici“, participă la activităţile din cadrul parteneriatului „Puncte de legătură între generaţii“, ce constă în vizite regulate la sediul centrului.
Centrul din Băiţa, inaugurat la 23 aprilie 2010, funcţionează la capacitatea maximă de 40 de locuri. Vârstnicii beneficiază de hrană, sală de recreere, cabinet medical, cabinet de kineto-fizioterapie, precum şi de consiliere şi asistenţă spirituală, fiind deserviţi de un număr de 21 de angajaţi. Funcţionarea în condiţii deosebite a centrului se realizează cu fonduri de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, din donaţii şi sponsorizări, precum şi cu produse obţinute din microferma instituţiei, unde se cresc vaci, porci, păsări şi iepuri şi din exploatarea unei parcele de teren agricol.
Sărbătoare la centrul din Popeşti
Pr. Cornel Baciu-Borz de la Parohia Popeşti, Protopopiatul Marghita, a oficiat slujbe de binecuvântare şi a rostit rugăciuni pentru bolnavi la Centrul medico-social de bătrâni din localitate, coordonat de dr. Kekedi Judit. La acţiune au participat autorităţi reprezentate de primarul Dorin Curtean, care au facilitat distribuirea de daruri pentru bătrâni. Un grup de elevi de la Liceul Tehnologic Popeşti, pregătiţi de profesoarele Florentina Baciu-Borz şi Hundemer Ildiko, au prezentat vârstnicilor un program artistic de cântece şi dansuri. (Pr. prof. Bogdan Pop, pr. Cosmin Tripon)