Personalitate academică, în vizită la Târgovişte
Înalt Preasfinţitul Nifon, Mitropolitul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, a primit la Reşedinţa eparhială pe profesorul Giovanni Cannata, rectorul Universităţii de Studii din Molise, Italia, miercuri, 23 martie. "În cadrul întâlnirii, au fost discutate aspecte legate de colaborarea dintre comunităţile academice din Târgovişte şi Molise, teme de cercetare ştiinţifică, de misiune şi pastoraţie creştină contemporană şi despre protecţia mediului, ca parte a viziunii ortodoxe asupra creaţiei considerate dar al lui Dumnezeu şi mediu al vieţii omului", ne-a declarat părintele Marian Puiescu, consilier cultural arhiepiscopal. Giovanni Cannata, o personalitate marcantă a comunităţii academice italiene, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii "Valahia" din Târgovişte. (M.N.)