Perspective bune de angajare în următoarele luni
Peste un sfert dintre angajatorii români (28%) intenţionează să facă angajări în perioada iulie-septembrie, în timp ce numai 8% prevăd scăderi în efectivul de personal, acestea fiind cele mai optimiste planuri de angajare din 2008 încoace.
Perspectivele de angajare în România pentru trimestrul al treilea sunt cele mai optimiste din ultimii trei ani, potrivit unui studiu realizat de compania de resurse umane Manpower. "Studiul, la care au participat 765 de angajatori români din zece sectoare de activitate, indică un ritm activ al angajărilor pentru trimestrul următor, 28% dintre angajatori anticipând creşteri de personal. Doar 8% dintre ei se aşteaptă la diminuări, iar un procent semnificativ, de 63%, nu anticipează nici o schimbare. Previziunea Netă de Angajare, de 20%, este cea mai optimistă din 2008 până în prezent şi una din cele mai puternice din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa)", se arată într-un comunicat al companiei. O evoluţie pozitivă este anticipată în toate cele zece sectoare de activitate analizate. Angajatorii din sectorul industriei extractive raportează planuri majore de angajare, cu o Previziune Netă de Angajare de plus 34%. Perspective bune de angajare sunt anticipate în construcţii şi în industria prelucrătoare (plus 27%), hoteluri şi restaurante (plus 25%), respectiv comerţul cu ridica şi cu amănuntul (plus 22%). Şi în administraţia publică şi servicii sociale angajatorii anticipează noi locuri de muncă (plus 15%). Absolvenţii de studii superioare au cele mai mari şanse să se angajeze În anul 2010, populaţia activă a României era de 9.965.000 de persoane, din care 9.240.000 erau ocupate şi 725 de mii erau înregistrate ca şomeri. Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (82,4%), potrivit INS, care arată că, pe măsură ce scade nivelul de educaţie, scade şi gradul de ocupare. Astfel, 62,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie erau înregistrate ca având un loc de muncă, iar procentul a coborât la 43% pentru cele cu nivel scăzut de educaţie.