Peste 1.000 de centre de comunicare pentru tezele unice
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Învăţământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului (MECT) a organizat 1.064 centre de comunicare care vor prelua şi distribui, în cele 8.302 şcoli, variantele de subiecte pentru tezele unice.
Potrivit MECT, la prima probă a tezelor cu subiect unic - proba de Limba şi literatura maternă, se estimează că vor participa peste 23.000 de elevi (11.000 elevi de clasa a VII-a şi 12.000 de clasa a VIII-a). Această probă va fi susţinută în limbile maghiară, sârbă, slovacă, germană şi cehă. Elevii vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase, şi nu pe unitate şcolară, potrivit unei liste nominale afişate în prealabil. Fiecare lucrare va fi corectată de doi profesori, unul dintre aceştia este profesorul de specialitate care a predat la clasă (ce va corecta lucrările în şcoală), iar celălalt, un profesor evaluator din centrul de evaluare, extern unităţii de învăţământ de la care provine teza. Evaluarea se face în maximum trei zile pentru fiecare şcoală, iar în centrele de evaluare, în maximum patru zile. Cadrele didactice care furnizează soluţiile, înlocuiesc lucrări, falsifică lucrări, care permit sau favorizează fraudarea probei sau care au manifestări care atestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin vor fi sancţionate. În semestrul I, clasele a VII-a şi a VIII-a vor susţine teze pe 25 noiembrie la limba şi literatura maternă, 3 decembrie, limba şi literatura română, 11 decembrie, şi matematică, 16 decembrie, istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a). Sunt aşteptaţi să participe la această sesiune peste 431.000 de elevi (aproximativ 218.000 de clasa a VII-a, respectiv 213.000 de clasa a VIII-a).