Peste 1.000 de locuri de muncă pentru absolvenţi

Data: 14 Septembrie 2010

Peste 50 de agenţi economici români şi-au anunţat participarea la o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi ce va fi organizată, vineri, 24 septembrie 2010, de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM), aceştia oferind peste o mie de locuri de muncă.

Potrivit unui comunicat al AMOFM, până în prezent şi-au anunţat participarea 56 agenţi economici, care oferă 1.017 locuri de muncă. Vor fi oferite 126 locuri pentru absolvenţii cu studii superioare, 357 locuri de muncă pentru cei cu studii medii, 445 pentru muncitori calificaţi şi 89 de locuri de muncă pentru muncitorii necalificaţi. Ofertele agenţilor economici se primesc până la data 23 septembrie 2010. Evenimentul va avea loc în Foaierul Palatului Naţional al Copiilor Bucureşti din bulevardul Tinererului nr. 8-10, sector 4.