Peste 100 de copii în Tabăra „Vara pe uliţă”

Un articol de: Flavius Popa - 08 August 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în perioada 30 iulie - 5 august 2018 s-a desfăşurat Tabăra „Vara pe uliţă”, organizată de Primăria Răuseni şi parohiile Doina şi Rediu. La această tabără au participat peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani.

Copiii au participat la nenumărate activităţi şi momente minunate, ce vor rămâne în sufletele tuturor ca amintiri vii. Avem parte de o comunitate frumoasă, care are menirea să lucreze şi să investească în viitorul, educaţia şi buna creştere a copiilor ei. Activităţile de acest gen îşi propun să sădească în sufletele celor mici dorinţa de a împărtăşi bucurii cu cei din jur, de a intensifica conştiinţa iubirii aproapelui şi de a se apropia mai mult de Hristos prin comuniune cu ceilalţi.

Cele 7 zile petrecute împreună au inclus ateliere de cunoaştere, muzică, dans, desen, prim ajutor, micul pieton, pictură pe sticlă, împletit cruciuliţe, teatru, cu piesa „Micul circ”, traseu aplicativ, Trupa Aşchiuţă cu piesa „Fata babei şi fata moşului”, karaoke, campionat de fotbal, jocuri de îndemânare, educaţie ecologică şi acţiuni specifice, precum şi un program duhovnicesc: rugăciuni de binecuvântare a taberei, acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rugăciuni de dimineaţă şi Sfânta Liturghie.

Pentru buna desfăşurare a activităţilor, copiii s-au aflat sub blânda supraveghere a doamnei primar Maria Jijie, a doamnei director Mogoşanu Iulia-Liliana, a domnului viceprimar Dandu Emil, a pr. Pădure Dan, a pr. Oancea Gheorghe, a pr. Borcilă-Iftimescu Vasile, a doamnei doctor Pralea Gianina, a domnişoarelor Andrii Diana, Hranici Ana-Maria, Motriuc Monica, Motriuc Cosmina, a domnului agent Costandache Eugen, a doamnei prof. Pădure Andreea, a domnului prof. Furtună Gelu, a doamnei asistent Broşteanu Anamaria şi a domnului director Vatamanu Cristian. „Mulţumim şi sponsorilor - Primăria Răuseni, Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, I.I. Cîşlariu Mihaela, S.C. Marsim Anomis S.R.L., Juju Stil Prest - pentru sprijinul acordat”, a spus pr. Vasile Borcilă-Iftimescu.

Tabăra s-a încheiat într-o atmosferă de voie bună şi destindere, în jurul unui foc de tabără pe ritmuri muzicale. În final, la premiere, copiii, cu zâmbete largi şi priviri calde, au participat la o tombolă, primind rechizite şcolare, mingi, şăpcuţe etc. Bucuroşi de zilele petrecute împreună, ne-am despărţit mulţumind Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările primite.