Peste 100 de studenţi ASCOR din toată ţara şi din Chişinău, aşteptaţi la hramul Sfintei Parascheva
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi aşteaptă, în aceste zile, membri ai asociaţiei din toată ţara să participe la sărbătoarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Studenţii pelerini vor primi cazare şi mâncare şi vor avea posibilitatea să viziteze mănăstirile din oraş şi din împrejurimi.
Şi în acest an, membrii ASCOR Iaşi se vor implica activ în evenimentele prilejuite de marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva. Lor li se vor alătura şi membri ai filialelor ASCOR din toată ţara, cât şi din Chişinău. Mai multe detalii despre activităţile ASCOR din această perioadă ne-a oferit în rândurile ce urmează Dimitrie Răducu Barabulă, preşedintele ASCOR Iaşi: „Ca în fiecare an, în perioada serbării Cuvioasei Parascheva, aşteptăm şi acum în jur de 100 de studenţi ascoreni de la celelalte filiale din ţară, cât şi din Chişinău să fie prezenţi alături de noi la marele hram al oraşului nostru. Cu sprijinul Facultăţii de Teologie din Iaşi, le vom asigura tinerilor pelerini cazare, iar cu sprijinul Cantinei «Sf. Haralambie», le vom oferi prânzul şi cina. În acelaşi timp, la sediul nostru vor fi voluntari în permanenţă, care vor oferi pelerinilor informaţii, precum şi ceai cald pe perioada nopţii. Pentru studenţii ascoreni care vor sta mai multe zile în Iaşi, vom organiza un pelerinaj şi pe la celelalte mănăstiri din oraş, la Galata, Cetăţuia, Frumoasa şi Golia, pentru ca şederea lor să fie cât mai rodnică duhovniceşte şi cultural. În final, doresc să-i invit pe toţi tinerii şi studenţii să participe la procesiunea «Calea Sfinţilor», care va avea loc în această seară, manifestare tradiţională pentru această perioadă de sărbătoare care presupune un pelerinaj cu moaştele Sfintei Parascheva prin oraş, ce va fi condus de un alai de preoţi şi ierarhi. Noi, cei de la ASCOR, vom fi prezenţi la procesiune îmbrăcaţi în costume populare şi purtând în mâini făclii şi drapelul naţional“.
Cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ASCOR Iaşi va desfăşura în aceste zile şi o activitate de colportaj. La un stand amenajat în curtea Mitropoliei, studenţii vor oferi spre vânzare icoane realizate la atelierul de litografie, cruciuliţe şi troiţe sculptate, metanii, precum şi broşuri ce conţin conferinţe ASCOR din anii â90, apărute la Editura Doxologia în cadrul Colecţiei „Liman duhovnicesc“. Banii obţinuţi din vânzarea obiectelor religioase vor reprezenta o sursă de venit pentru sprijinirea activităţilor ce se vor desfăşura în acest an universitar.
Activităţi şi la ATOR Iaşi
Şi membrii Asociaţiei Tineretului Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi aşteaptă în aceste zile sosirea mai multor tineri din oraşele Constanţa, Botoşani şi Sibiu, după cum ne-a menţionat Miruna Ţupu de la ATOR Iaşi. Pe lângă cazarea şi asigurarea hranei pentru membrii ATOR ai filialelor din aceste oraşe, tinerii din ATOR Iaşi vor ajuta la activităţile desfăşurate în această perioadă de Departamentul „Pro Vita“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Pentru a marca hramul Cuvioasei, membrii ATOR Iaşi au lansat şi un concurs de cunoştinţe despre viaţa şi minunile Sfintei, premiile constând în cărţi şi icoane.