Peste 11.000 de locuri, la admiterea de la Universitatea „Cuza“
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a definitivat detaliile pentru sesiunea de admitere de anul acesta, inclusiv numărul de locuri pentru fiecare domeniu de licenţă şi condiţiile de admitere, în şedinţa Senatului din 20 martie. În total, Universitatea „Cuza“ scoate la concurs 3.382 de locuri finanţate de la buget şi 8.070 de locuri la taxă. Elevii din clasele terminale pot găsi răspunsuri la toate întrebările lor în cadrul Salonului Ofertelor Academice, organizat anual de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, prin intermediul Centrului de Informare Profesională, Orientare în Carieră şi Plasament. Anul acesta, Salonul Ofertelor Academice, ajuns deja la a IX-a ediţie, se va desfăşura pe 12 aprilie, între orele 10 şi 17, în Sala Paşilor Pierduţi, conform celor precizate de prorectorul cu strategia universitară, pr. Gheorghe Popa.
Ca şi în anii precedenţi, cele mai multe locuri pentru admiterea în învăţământul superior sunt la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, unde au fost alocate 832 de locuri subvenţionate de stat şi alte 2.650 de locuri cu taxă.
Pentru un an de studiu, cei care doresc să urmeze cursurile acestei facultăţi trebuie să achite la înscriere o taxă de 200 de lei, iar taxa anuală poate fi, în funcţie de specializare sau forma de învăţământ pentru care optează, de până la 2.400 de lei. De asemenea, la Facultatea de Filosofie vor fi scoase la concurs 1.717 locuri, pentru cele şapte specializări, din care 216 locuri la buget.
La Facultatea de Drept, cei care vor intra în competiţie au la dispoziţie 201 locuri bugetate şi 500 cu taxă, iar la Informatică doar 211 locuri la buget şi 200 cu taxă. La Facultatea de Fizică, pentru cele două specializări au fost alocate 108 locuri la buget şi 50 cu taxă, taxa anuală fiind de 2.000 de lei, iar la Matematică, studenţii care intră pe unul dintre cele 50 de locuri nefinanţate trebuie să achite o taxă anuală de 1.600 de lei. Facultatea de Litere are 324 de locuri fără taxă şi 350 cu taxă. Facultatea de Teologie Romano-Catolică are un 34 de locuri la buget şi 30 de locuri cu taxă, în timp ce Facultatea de Teologie Ortodoxă are 118 locuri finanţate de la buget şi 165 nefinanţate.