Peste 11.000 de persoane prinse conducând fără permis
Statisticile în privinţa accidentelor rutiere înregistrate în România și a pericolelor de pe șosele rămân „îngrijorătoare”, având în vedere cifrele care arată că în primele 9 luni ale anului au fost 3.130 de accidente soldate cu 1.086 de pierderi de vieți omenești, iar 11.447 de persoane au fost prinse fără permis de conducere şi 26.000 sub influenţa alcoolului, a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Bogdan Despescu.
Datele au fost prezentate de oficialul MAI marți, la o conferinţă dedicată programului naţional „România în siguranţă”, organizată de Asociaţia EDIT și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Cu această ocazie, Despescu a subliniat rolul educației rutiere pentru creșterea siguranței pe șosele. „Pe lângă procesul tehnologic al autovehiculelor, infrastructura rutieră de care este nevoie, legislaţia solidă prin care să asigurăm conformarea la reguli, o Poliţie Rutieră bine dotată şi bine pregătită - trebuie să investim în educaţie”, a afirmat Despescu.
Acesta a remarcat și frecvența situațiilor în care conducătorii auto se urcă la volan, deși nu au permis de conducere sau sunt sub influența alcoolului.
„Mă opresc la doi indicatori, respectiv numărul persoanelor care au fost depistate fără permis de conducere în primele 9 luni, vorbim de 11.447. Vorbim de 26.000 de conducători auto depistaţi sub influenţa alcoolului sau conducând cu o îmbibaţie mai mare decât cea stabilită în zona de contravenţie, respectiv la infracţiune. (…) Şi, de aceea, rolul principal al Poliţiei Rutiere este de a scoate din stradă, în continuare, pericolele care pot fi grave pentru ceilalţi”, a mai declarat secretarul de stat. (C. Z.)